„Lumini de toamnă”, spectacol caritabil în București
În Anul Centenarului, Asociația pentru copii și bătrâni „Sfântul Hristofor” a pus în scenă spectacolul caritabil „Lumini de toamnă”. Evenimentul a avut loc duminică, 18 noiembrie 2018, la Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din București și a fost prezentat de Carmen Târnoveanu.
Spectacolul a fost deschis de Corul „Meloritm” al Palatului Copiilor și i-a avut ca invitați pe elevii de la Catedra de Muzică populară și Arta actorului din cadrul Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”. „Artiștii participanți au adus multe bucurii luminoase celor prezenți în sală prin talentul lor artistic deosebit prezentat. Spectacolul a fost deschis de Corul Meloritm al Palatului Copiilor, care a interpretat cântece patriotice. Momentele artistice prezentate de elevii de la «Dinu Lipatti» au fost variate, iar programul a inclus poezii populare și muzică tradițională românească din diferite zone ale țării. Seara de spectacol s-a încheiat cu o surpriză din partea organizatorilor: pe scenă au urcat tineri din Ansamblul folcloric «Bucur» al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, care au prezentat dansuri populare. Spectatorii s-au bucurat de momente artistice deosebite, iar în semn de recunoștință și-au manifestat dragostea față de copiii și bătrânii nevoiași prin donații în valoare de 2.747 lei pentru cadourile de Crăciun care vor fi oferite celor care nu au parte de atenție, afecțiune și un cămin cald de sărbători. Colecta nu s-a încheiat, ci se vor strânge donații în continuare pentru acțiunea socială «Sărbătorile de iarnă, culori ale bucuriei noastre», care va avea loc în perioada 6-16 decembrie. Beneficiarii acestui proiect vor fi 300 de copii și bătrâni nevoiași din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, filialele sector 1, 4 și 6 București”, ne-a declarat Marius Keller, președintele Asociației „Sfântul Hristofor”.