Luni începe la Paris Conferinţa ONU privind schimbările climatice
În perioada 30 noiembrie-11 decembrie se va desfăşura la Paris, sub auspiciile ONU, Conferinţa internaţională privind schimbările climatice (COP21), cu scopul adoptării de către 195 de ţări a unui acord global ce vizează limitarea încălzirii globale a planetei la 2 grade Celsius faţă de perioada preindustrială.
Potrivit autorităţilor franceze, în total, 147 de şefi de stat şi de guvern, între care preşedinţii american şi chinez, Barack Obama şi Xi Jinping, sunt aşteptaţi luni, 30 noiembrie, la deschiderea COP21, iar Parisul a dat asigurări că sunt luate măsuri de securitate pentru ca lucrările conferinţei să fie finalizate cu succes. Printre studiile lansate înaintea manifestării de o importanţă majoră privind sănătatea planetei se numără şi un raport ONU care arată că dezastrele naturale, tot mai frecvente, au ucis 600.000 de oameni în 20 de ani, „în medie 30.000 pe an, cu un plus de 4,1 miliarde de persoane care au fost rănite, au rămas fără adăpost sau au avut nevoie de asistenţă de urgenţă”.
„Conţinutul acestui raport scoate în evidenţă de ce este atât de important să se ajungă la un nou acord privind schimbările climatice, la COP21 de la Paris, în decembrie”, a declarat directorul Biroului ONU pentru reducerea riscurilor de dezastre (UNISDR), Margareta Wahlstrom, în prezentarea documentului.