Luxemburg, cea mai prosperă ţară UE

Data: 15 Decembrie 2013

Cel mai mic PIB pe cap de locuitor din întreaga Uniune Europeană a fost înregistrat, în 2012, în România şi Bulgaria. Potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), PIB-ul a fost exprimat în paritatea puterii de cumpărare (PPS), situându-se la aproximativ jumătate faţă de media europeană. Anul trecut, cea mai prosperă ţară membră a blocului comunitar a fost Luxemburg, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost de peste două ori şi jumătate mai mare (263%) faţă de media din UE. Urmează Austria, Irlanda, Olanda, Suedia, Danemarca, Germania şi Belgia, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost între 20% şi 30% mai mare faţă de media din UE, în timp ce în Finlanda PIB/locuitor exprimat în PPS era cu 15% peste media din UE, iar în Marea Britanie, Franţa şi Italia, PIB/locuitor exprimat în PPS a depăşit cu 10% media din UE. În coada clasamentului, dar în faţa României şi Bulgariei, se situează Polonia, Ungaria, Letonia şi Croaţia.