„Mă minunez văzând cu câtă evlavie şi cu câtă dragoste aşteptaţi aici“

Un articol de: Narcisa Balaban Urucu - 15 Octombrie 2007

Ca în fiecare an, sărbătoarea Sfintei Parascheva a adus şi anul acesta, la Iaşi, credincioşi din toate colţurile ţării, dar şi din afara ei. În ciuda frigului care s-a abătut peste ţara noastră, pelerinii au venit în cetatea Iaşului într-un număr la fel de impresionant ca şi în ceilalţi ani, pentru a o cinsti pe Sfânta Parascheva. În aceste zile, în capitala Moldovei avem bucuria să ne închinăm şi moaştelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur. cel mai mare predicator al lumii este cinstit de toată Ortodoxia, în anul împlinirii a 1600 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.

Ieri, în ziua sfintei care, din Moldova, îi ocroteşte pe toţi românii, Sfânta Liturghie a fost deosebit de emoţionantă. Slujba a fost oficiată în Catedrala mitropolitană a Iaşului de Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 15 ierarhi. Au slujit, de asemenea, peste 40 de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corurile Catedralei mitropolitane „Chivotul“ şi „Sanctus“. Soborul s-a rugat pentru poporul român şi elen de pretutindeni, slujba desfăşurându-se în limbile greacă şi română. Spre întâlnirea cu sfinţii lui Dumnezeu Au fost prezenţi la Sfânta Liturghie şi PS Petru, Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, oficialităţi centrale, judeţene şi locale, reprezentanţi ai Casei regale, reprezentanţi ai mai multor instituţii din România, invitaţi din ţară şi străinătate, dar şi foarte mulţi pelerini. Credincioşii care nu au putut intra în catedrală, din cauza spaţiului limitat, au putut urmări Sfânta Liturghie transmisă în direct pe două ecrane uriaşe, amplasate în jurul catedralei. În ciuda vântului foarte rece şi a lapoviţei gata să cadă în orice moment, curtea catedralei s-a umplut, iar credincioşii nu s-au clintit până după binecuvântarea arhierească de la finalul slujbei, căutând să-şi îndeplinească rolul de pelerini, „prieteni ai lui Hristos“, în călătoria spre întâlnirea cu sfinţii lui Dumnezeu. Constantinopolul - legătura dintre cei doi sfinţi În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, PF Părinte Patriarh Daniel a subliniat semnificaţiile deosebite ale sărbătorii hramului din acest an: „Ziua de astăzi este o zi mare şi binecuvântată pentru Catedrala noastră mitropolitană care, cu câteva zile în urmă, a fost resfinţită, la 120 de ani de la sfinţirea ei din anul 1887. S-au făcut lucrări de consolidare foarte trainice şi mai sunt de finalizat câteva lucrări, astfel încât această Catedrală - sanctuar pentru moaştele Sf. Cuv. Parascheva - să poată fi din nou un loc sigur şi binecuvântat pentru toţi slujitorii şi închinătorii ei“, a precizat Patriarhul Bisericii noastre. De asemenea, Prea Fericirea Sa a amintit despre specificitatea sărbătorii Sfintei Parascheva din acest an, prin aducerea la Iaşi a moaştelor celui mai mare predicator al creştinătăţii, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur. În continuare, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a trecut în revistă câteva aspecte legate de viaţa Sf. Ioan Hrisostom, evidenţiind legătura care există între acesta şi Sf. Cuv. Parascheva. „Sf. Ioan Gură de Aur s-a numit pe sine «ambasadorul săracilor» şi ne-a arătat că nu trebuie niciodată să despărţim liturghia de filantropie şi filantropia de liturghie... Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în secolul al XI-lea, a avut 25 de ani când a trecut la Domnul, iar ceea ce au în comun aceşti doi sfinţi este viaţa lor sfântă, ascetică, plină de rugăciune şi nevoinţă, dar şi faptul că au fost legaţi de Constantinopol... Sfânta Cuvioasă Parascheva, din părţile Constantinopolului, se întâlneşte în aceste zile, la Iaşi, cu Sfântul Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului“. „Rege al oratorilor şi uriaş în Teologie“ În cuvântul care a urmat, IPS Serafim, Mitropolit de Stagon şi Meteora a vorbit despre personalitatea Sf. Ioan Hrisostom, numindu-l pe acesta „regele oratorilor“, „uriaş întru Teologie“, „oceanul dragostei“ şi „mândria de peste secole a Bisericii“. În continuare, Înalt Prea Sfinţia Sa şi-a exprimat bucuria de a participa în aceste zile la hramul Sfintei Parascheva, precizând că „prezenţa miilor de pelerini în acest spaţiu sfânt ne impresionează şi ne emoţionează profund datorită evlaviei lor conştientizate şi a îndelungii răbdări de care dau dovadă pentru a se închina la moaştele celor doi mari sfinţi, ale Sf. Ioan Gură de Aur şi ale sfintei României, ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Epivata. Aceasta imagine dovedeşte respectul profund pe care îl nutreşte poporul faţă de sfinţi“. În semn de recunoştinţă pentru aducerea în acest an, la Iaşi, a moaştelor Sf. Ioan Gură de Aur, PF Părinte Patriarh Daniel i-a oferit IPS Mitropolit Serafim o cruce, un engolpion şi icoana Sf. Cuvioase Parascheva. La rândul său, IPS Mitropolit Serafim i-a oferit PF Părinte Patriarh Daniel un epitrahil şi un omofor. Cunoscut fiind faptul că, în această perioadă, Întâistătătorul Bisericii Greciei se confruntă cu probleme de sănătate foarte grave, ierarhii români, preoţii şi credincioşii s-au rugat ieri în cadrul Sfintei Liturghii pentru ca Domnul Dumnezeu să-l vindece pe acesta. ▲ ▲ 15 ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată ieri de PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, împreună cu arhiereii: IPS Serafim, Mitropolit de Stagon şi Meteora; IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului; IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei; IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei; IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; IPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei; PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului; PS Casian, Episcopul Dunării de Jos; PS Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei; PS Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop-Vicar patriarhal; PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor; PS Irineu Slătineanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Râmnicului; PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Romanului, şi PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor. ▲„Să ducem binecuvântare şi bucurie în casele noastre“ La finalul Sfintei Liturghii, soborul de ierarhi a ieşit pe scările din faţa catedralei pentru a binecuvânta pelerinii. În faţa a mii de credincioşi, PF Părinte Patriarh Daniel a adresat un cuvânt de mulţumire tuturor celor prezenţi la hramul Sfintei care ne ocroteşte: „mulţumim IPS Serafim, tuturor celor prezenţi - ierarhi, cler şi popor, autorităţi şi invitaţi distinşi din ţară şi din străinătate. Rugăm pe Sfânta Cuvioasă Parascheva şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur să ne ocrotească, să ne păzească, să ne dăruiască ajutorul lor şi să ducem de aici binecuvântare şi bucurie în casele noastre, în familiile noastre şi pretutindeni unde vom fi prezenţi, unde ne vom ruga şi unde vom preamări pe Dumnezeu. În încheiere, mulţumim tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei sărbători şi, în special, mulţumim Primăriei municipiului Iaşi, Jandarmeriei, Poliţiei şi tuturor celor care au ajutat pelerinii cu un ceai cald şi vă dorim ani mulţi şi binecuvântaţi“. Şi IPS Mitropolit Serafim a rostit un cuvânt de binecuvântare pentru pelerini, exprimându-şi admiraţia pentru răbdarea pe care o au aceştia în aşteptarea întâlnirii cu sfinţii lui Dumnezeu: „În momentul de faţă, sunt foarte emoţionat, precum am fost şi zilele trecute, datorită primirii pe care ne-aţi făcut-o nouă, dar şi Sf. Ioan Gură de Aur, care este cel mai mare predicator pe care l-a avut Biserica vreodată, şi vreau să exprim cu toată sinceritatea, dar şi cu toată dragostea, admiraţia mea pentru ceea ce a realizat şi va realiza în continuare PF Părinte Patriarh. De asemenea, doresc să vă felicit şi să vă aduc laudă pentru marea răbdare de care daţi dovadă, aşteptând trei zile, neîntrerupt, pentru a vă închina la moaştele Sf. Cuvioase Parascheva şi ale Sf. Ioan Gură de Aur. Mă minunez văzând cu câtă evlavie şi cu câtă dragoste aşteptaţi aici. M-am rugat şi astăzi şi mă voi ruga în continuare pentru dvs., mişcat pentru răbdarea pe care o aveţi, exprimându-vă în acest fel evlavia adâncă din sufletele dvs“. Înalt Prea Sfinţia Sa a menţionat, de asemenea, că va face cunoscut atât vieţuitorilor de la mănăstirile din Meteora, tuturor celor din Mitropolia de Stagon şi Meteora, cât şi tuturor grecilor, dragostea şi răbdarea pelerinilor închinători în aceste zile la Iaşi. ▲