MADR ar putea introduce o “primă de arendare”

Data: 12 Septembrie 2010

Ministrul Agriculturii intenţionează să introducă o primă de arendare pentru creşterea suprafeţelor exploataţiilor agricole din România, dacă va avea acordul Comisiei Europene. "Trebuie să stimulăm creşterea suprafeţelor exploataţiilor agricole, respectiv prin plata unei prime de arendare, dar nu la fel cum a fost renta viageră. Plata unei sume de 50 de euro pe hectar pentru arendare şi 100 de euro pe hectar la vânzare nu a fost un răspuns extraordinar, pentru că vânzarea s-a transformat într-o afacere şi nu întodeauna s-a dus spre formarea de exploataţii agricole", a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără. Ministrul consideră că prin stimularea arendării pe termen lung, în câţiva ani, România ar putea înregistra o creştere a suprafeţelor exploataţiilor agricole, fără ca oamenii să îşi piardă pământul. "Aş porni de la exploataţii care să meargă de la 20 de hectare, aceasta fiind o medie pe ţară, şi să ne ducem către 50-100 ha. În Uniunea Europeană, fermele sunt undeva în jur de 500 de ha", a precizat ministrul.