Madrigal - Casa Colindelor
În pragul Crăciunului și sărbătoririi a 60 de ani de existență a Corului Madrigal, sediul ansamblului coral a fost transformat într-o capsulă a timpului. Astfel, vizitatorii pot participa la un tur ghidat ce reconstituie povestea culturală și sonoră a Crăciunului în România postbelică, trecând prin istoria ansamblului, care în 1966, la trei ani de la înființare, în plină dictatură, a adus românilor frumusețea colindelor.
Conceptul Madrigal - Casa Colindelor este creat de Emil Pantelimon, iar scenografia aparține lui Vladimir Turturică. Turul colindelor cuprinde şapte stații de explorare senzorială, care pornesc de la expunerea primului și singurului disc de colinde produs în România comunistă, cel al Corului Madrigal. În 1967, Marin Constantin și doi prieteni apropiați ai maestrului, părintele Bartolomeu Anania și Baruțu Arghezi, s-au aflat în spatele apariţiei primului și singurului album de colinde din perioada comunistă, intitulat „Colinde/Romanian Carols”. A fost produs la Electrecord, exclusiv pentru export.
Într-o vizită de 30 de minute, aveți ocazia să rememorați cele mai tulburi, dar și mai emoționante momente ale Crăciunului la români din ultima jumătate de secol, într-un decor ce vă poartă prin alte vremuri. La o vizită ghidată pot participa maximum opt persoane. Oana Drăgulinescu, PR-ul Corului Madrigal, consideră că „Madrigal - Casa Colindelor oferă nu doar posibilitatea de a descoperi istoria corului, ci și istoria sărbătorilor din perioada comunistă și, nu în ultimul rând, bucuria pe care colindele au adus-o în rândul oamenilor, indiferent de vremuri”.
„Este vorba despre un spectacol, o experiență interactivă și senzorială care poartă publicul prin decenii, istorii, emoții și amintiri. Madrigalul este echivalent, pentru români, cu serbarea Crăciunului, interzisă de regimul comunist în sens spiritual, dar posibilă prin sunetul colindelor cântate cu atât de mult curaj de corul nostru. Casa Colindelor este un demers prin care reamintim oamenilor unde nu ar trebui să ne întoarcem vreodată, dar mai ales cât de mult poate schimba societatea un demers cultural, muzical, precum a făcut Marin Constantin în 1966”, a spus Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” și realizatorul conceptului „Casa Colindelor”.
Tururile ghidate se desfășoară zilnic până în 24 decembrie, pe Dealul Mitropoliei nr. 11, de luni până vineri, în intervalul orar 17:00-21:00, iar sâmbăta de la 10:00 la 21:00. Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul bilete.ro. (A. D.)