Magazin cu produse româneşti în Vâlcea

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 24 Octombrie 2019

Directorul Direcţiei Agricole Judeţene, Ovidiu Barbu, a anunţat că Ministerul Agriculturii va deschide şi în Vâlcea un magazin Unirea, în care producătorii agricoli locali îşi vor putea vinde produsele agroalimentare autentice. Barbu a precizat că în prezent reprezentanţii instituţiei pe care o conduce sunt în căutarea unui spaţiu adecvat pentru un astfel de punct de desfacere. Luna aceasta, sub tutela Casei de Comerţ Agroalimentar Unirea, au fost deschise două astfel de magazine, în Sibiu şi în Bucureşti, in­tenţia oficialilor de la minister fiind să creeze o reţea în toată ţara, prin care să fie valorificate numai produsele din România.