Magazin de obiecte bisericeşti în municipiul Roman
Magazinul de obiecte bisericeşti al Centrului eparhial Roman din incinta Pietonalului Ştefan cel Mare din municipiul Roman a fost inaugurat aseară. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a oficiat o slujbă de binecuvântare, la care au participat un sobor de preoţi, autorităţi locale şi credincioşi.
"În incinta acestui spaţiu de desfacere, cei interesaţi vor putea găsi obiecte religioase ce pot constitui oricând un cadou pentru cei apropiaţi, dar şi volume din sfera literaturii sacre, felurite icoane, precum şi alte lucruri necesare vieţii spirituale, atât a credinciosului de rând, cât şi a unei parohii. Prin amenajarea unor magazine în afara spaţiului bisericii nu se urmăreşte un profit material, ci spiritual şi misionar, dat de posibilitatea expunerii de obiecte sacre, cărţi religioase, icoane etc. în locuri publice", a declarat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)