„Magazin folcloric", o nouă emisiune la TRINITAS TV
Televiziunea Patriarhiei Române - TRINITAS TV introduce în grilă o nouă emisiune dedicată obiceiurilor și tradițiilor românești, „Magazin folcloric”, ce va fi difuzată în fiecare duminică de la ora 14:00, începând cu 16 august 2015.
„Magazin folcloric” este o emisiune realizată în coproducție cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, ce va aduce în atenția publicului TRINITAS TV invitați de seamă din domeniul etnografiei și al folclorului, dar și tineri interpreți de muzică populară românească, aflați la început de drum. Telespectatorii vor descoperi cum se îmbrăcau străbunii noștri, prin intermediul rubricii dedicate elementelor de port popular. Vor avea ocazia să călătorească și să participe, prin intermediul reportajelor, la diferite evenimente folclorice atât din București, cât și din țară.
Cunoscuții interpreți de muzică populară Andreea Haisan și Paul Ananie, reprezentanți ai generației tinere, vor fi gazdele emisiunii și vor aduce pe micul ecran elemente autentice din folclorul nostru. „Este nevoie ca toți tinerii, și nu numai, să cunoască tot mai mult din ceea ce înseamnă tradiție, costum popular, obiceiurile și tot ce ne înconjoară și ține de tradiția noastră românească, de identitatea noastră ca români. Îi invităm pe români să urmărească emisiunea, să asculte cu atenție sfaturile oferite de specialiști în rubrica «Elemente de port popular» pentru că le vom arăta cum ar trebui de fapt să poarte, dacă tot este la modă, ia populară, nu ia cu etichetă, ci ia aceea făcută de mâinile țăranului”, ne-a declarat Andreea Haisan. Într-o societate secularizată, în care tendința se îndreaptă spre uniformizare, comunitatea tradițională își pierde încetul cu încetul valoarea. De aceea, refacerea comunităţii tradiţionale prin mijloace moderne de comunicare ar trebui să reprezinte pentru societate o prioritate. „Este un nou drum pe care l-am început împreună şi suntem siguri că o să vă placă, pentru că am adus aici, la TRINITAS TV, lucruri de calitate, lucruri care vor rămâne pentru cei care vin după noi, pentru ca aceștia să poată cunoaşte ceea ce avem noi mai bun și mai frumos în tradițiile noastre. Ceea ce aduce emisiunea nou pe această piață a audiovizualului este faptul că vom realiza o punte între societate și satul tradițional românesc, între tradițiile populare și tradiția creștină” , a declarat Paul Ananie.
Printre invitații emisiunii se vor număra Iuliana Tudor - realizator TVR, Elise Stan - etnomuzicolog, Paula Popoiu - director, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, acad. Sabina Ispas - director, Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române, Doina Ișfanoni - etnolog, Narcisa Știucă - etnolog, precum și cunoscuți interpreți de muzică populară.