„Mai cad, dar mă ridic şi merg mai departe”
Bătrâneţea și bolile își împletesc cărările în ultimul urcuş al muntelui; însă cu înţelepciunea vârstei şi în lumina credinţei, bunicii noştri îşi acceptă greutăţile, primesc cu seninătate toate provocările şi se bucură. Se bucură de fiecare răsărit de soare, de fiecare cuvânt bun al oamenilor şi de oportunitatea unei comuniuni în adevăr şi speranţă. Iar Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” al Protopopiatului Iaşi 2 şi Asociaţia Afect din Iaşi oferă vârstnicilor prilejuri nu să uite de boală, ci să vieţuiască cu aceasta, să o privească în ochi cu îngăduinţă pentru a descoperi, din nou, bucuria de a trăi în pace şi comuniune, în frumuseţea rugăciunii şi a lucrurilor folositoare.
Bătrâneţea se împleteşte adesea cu bolile trupului şi ale sufletului, iar aceasta este o realitate la care un vârstnic se raportează în mod minunat, cu seninătate şi cu înţelepciunea-i izvorâtă din ridurile ce-i brăzdează obrajii: „Nici nu mai ştiu câte boli am. Dacă ar fi să le enumăr pe cele mai grave, vă spun că am patru diagnostice cardiace, un diabet, iar acum am avut şi trei operaţii la maxilar, pe viu, că nu am voie la anestezie; afecţiunea asta mi-a mâncat în timp osul şi s-a ajuns aici. Dar am învăţat să trăiesc cu toate acestea şi sunt recunoscătoare pentru fiecare zi când mă trezesc şi văd lumina zilei, când mă pot bucura de nepoţi şi strănepoţi”, spune doamna Laura, o bătrână de 87 de ani, din Iaşi, care a devenit conştientă că timpul curge acum doar într-o direcţie înspre care mulţi nu vor să privească.
Şi, slavă Domnului, e vioaie, umblă pe picioarele ei - „când nu mai pot, tot mă ridic şi merg înainte” -, merge la doctori ca să-şi mai domolească din dureri când problemele de sănătate devin presante şi vătămătoare, dar, în rest, îşi poartă haina bătrâneţii cu demnitate şi cu speranţa zilei de mâine: „Mi-a născut o nepoată, iar eu eram la spital cu problema aceasta la dantură şi aşa m-am mai rugat să mă mai ţină Dumnezeu ca să-mi văd şi micuţa strănepoată. Copilaşii aceştia, cinci nepoţi şi şapte strănepoţi, îmi înseninează zilele, iar eu mă hrănesc cu fiecare dintre reuşitele lor”.
Lumina-i de pe chip nu o părăseşte nici când îşi aminteşte cu drag de cele două fiice ale sale mutate prea devreme la Domnul şi în urma cărora au rămas copii, unii dintre ei chiar foarte mici; pe trei dintre aceştia i-a crescut ea deoarece rămăseseră orfani şi de tată: „I-am crescut pe toţi, fără nici un ajutor, statul mai mult mi-a luat decât mi-a dat... pe copila care avea trei luni am şi înfiat-o”.
Bunicii Laura îi place să fie independentă - „atât cât se poate, nu vreau să fiu pentru nimeni o povară” -, să trăiască drept viaţa pe care Dumnezeu i-o prelungeşte cu generozitate, să meargă la biserică, să se întâlnească cu prietenele şi să participe la activităţile de la Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Sfântul Iosif cel Milostiv”. „Vin singură de acasă, e mai dificil că sunt şi anemică, dar nu mă las. Dacă Dumnezeu îmi dă zile, trebuie să fiu recunoscătoare şi cum altfel decât să învăţ ceva nou în fiecare zi, să mă întâlnesc cu oameni, să mă încarc cu bunătatea lor şi chiar să ne spunem durerile. Trebuie să ne mai şi jeluim (zâmbeşte, n.r.). Mai cad, dar mă ridic şi merg mai departe”, spune hotărâtă doamna Laura.
Biserica are mereu grijă de vârstnici, de cei singuri, de bolnavi, de oamenii care nu se pot îngriji singuri; preoţii parohi îi cercetează acasă pe cei care nu pot umbla, iar credincioşii care se pot mobiliza sunt încurajaţi să intre în contact cu lumea, să participe la activităţi care nu înseamnă doar socializare, ci urmăresc şi crearea unor legături de suflet, o reţea a binelui în interiorul căreia bătrânii ajung să-şi cunoască unul altuia neputinţele şi să se viziteze, să-şi telefoneze, să se întrebe reciproc „de sănătate”.
Binefacerile neuitării
Oamenii în vârstă au, de regulă, şi diferite boli, iar atenţia noastră, a tuturor, trebuie să fie cât mai trează şi mai receptivă la nevoile lor. Iar una dintre aceste nevoi asurzitoare este însingurarea. „Marginalizarea bătrânilor este şi asta un fel de boală care se adaugă însingurării lor. Dacă mai au şi alte afecţiuni, ceea ce de regulă se întâmplă, este şi mai grav. Lipsa raporturilor umane îi face pe bătrâni să sufere nu doar din cauza separării, ci şi a abandonului, a solitudinii şi a izolării. Avem obligaţia morală să ne îngrijim de aproapele nostru, să-l ascultăm şi să-l ajutăm; avem o datorie sfântă să ne îngrijim cu precădere de copii, vârstnici şi persoanele bolnave. Numai în lumina credinţei şi a iubirii vom fi capabili să ne achităm de aceste îndatoriri”, subliniază pr. Eduard-Florin Munteanu, preot misionar la Căminul de bătrâni „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” din Iaşi, care-i cercetează zi-lumină pe vârstnici.
Purtarea de grijă a unui bolnav sau a unui bătrân cu ale sale neputinţe este, mai presus de toate, un privilegiu pentru noi, cei mai puţin loviţi de valurile vieţii, o modalitate prin care putem adăuga noi trepte pe calea mântuirii. Neuitarea poate fi un panaceu pentru bătrânii noştri bolnavi, iar multele poveri pe care le poartă pe umerii aplecaţi de anii vieţii pot fi îndepărtate doar cu puţină bunăvoinţă: un cuvânt de mângâiere, o însoţire la doctor sau implicarea lor în activităţi de socializare şi recreere. „Vă îndemn să vedem şi partea plină a paharului: îmbătrânirea să fie ca o succesiune de evenimente pline de substanţă şi recreative totodată; vârsta a treia nu trebuie să fie doar boală, întristare şi necăjire, ci stă în puterea noastră să o colorăm în frumos. Bătrâneţea frumoasă se înfăptuieşte şi prin astfel de întâlniri în care dialogăm şi sporim în rugăciune, întâlniri din care avem de învăţat spre uşurarea gândurilor şi inimile tuturor”, îndeamnă Atena Gaspar, preşedinta Asociaţiei Afect din Iaşi.
Zilele Centrului de zi pentru persoane vârstnice
În perioada 24-26 ianuarie 2024 a avut loc ediția a 4-a a Zilelor Centrului de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” al Protopopiatului Iași 2, eveniment organizat la Muzeul Mitropolitan sub egida Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și a Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.
Programul activităților a cuprins o prezentare de carte, o expoziţie de fotografie, ateliere intergeneraţionale, întâlniri duhovniceşti şi psihoterapeutice, precum şi momente artistice oferite de elevi şi seniori. Vineri, 26 ianuarie, Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, a fost cinstit prin săvârşirea Sfintei Liturghii atât la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cât şi la Paraclisul „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” - Sala Eclesia din Muzeul Mitropolitan.