Mai ieftin pe litoral
Turiştii care au ajuns la mare începând de ieri s-au putut caza la preţuri cu până la 25% mai mici decât până acum. O parte dintre hotelierii de la malul mării au ieftinit de ieri preţurile la cazare, în timp ce alţii vor face acelaşi lucru de la începutul săptămânii viitoare.
În funcţie de numărul de stele, dar şi de staţiune, turiştii vor plăti cu 10% până la 25% mai puţin pentru o cameră. Potrivit specialiştilor în domeniu, abia după 20 august reducerile de preţ vor fi semnificative. Primii care optează pentru scăderea tarifelor sunt proprietarii hotelurilor şi pensiunilor „dotate“ „Acest val de reduceri la cazare, care se va face simţit mai mult începând de luni, va fi în funcţie de stelele unităţilor. Din experienţa anilor trecuţi, primele care vor ieftini tarifele, vor fi unităţile cu mai puţine stele, unde reducerea va fi de până la 25%. După aceea, vor urma cele mai bine cotate, de patru şi cinci stele, unde reducerea va fi de circa 10-15%“, explică Liliana Ghiţă, consilier la Biroul turism din cadrul Primăriei Mangalia. În staţiunile Vama Veche şi 2 Mai, o cameră dublă cu baie proprie într-un hotel de două stele va costa 135 de lei, iar una cu baie la comun, cu 25 lei mai puţin. Dacă optaţi pentru închirierea unei camere la casă, vă costă 65 lei pe zi, în timp ce un apartament la vilă va ajunge la 150 de lei. Amatorii de stat la căsuţe vor plăti 115 lei pe zi, în schimb, camparea pe plaja va costa tot 3 lei pe zi. La hotelurile din Mangalia, sezonul reducerilor la cazare va începe abia de luni, indiferent de condiţiile oferite. Astfel, o cameră la un hotel de două stele, plus micul dejun, va fi de 98 de lei pe zi pentru o persoană. La patru stele în schimb, o cameră single va costa 47 de euro, iar una dublă 84 de euro. „În funcţie de stelele unităţii, cazarea va costa cu 20%-25% mai puţin decât până acum. Astfel sperăm să atragem un număr mai mare de turişti“, spune Linica Stan, director general al THR „Marea Neagră“, societatea care deţine 38 de unităţi de cazare în staţiunile Saturn, Neptun, Venus, Eforie Nord şi Eforie Sud.