Mai multe ghișee la Pașapoarte
Pentru eficientizarea eliberării de paşapoarte au fost luate mai multe măsuri, între care se numără prelungirea programului de lucru şi suplimentarea numărului de ghişee, potrivit șefului Direcţiei Generale de Paşapoarte, comisarul-şef de poliţie Mirel Toancă.
El a precizat că, până la 31 august, programul de lucru a fost prelungit cu două ore, de la 8:30 la 18:30, de luni până vineri, în județele: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.
Pentru municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, timpul de lucru a fost prelungit pentru primele trei zile ale săptămânii, programul fiind de la ora 8:30 la 18:30.
Iar în 12 judeţe cu un număr mare de solicitări (Alba, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Prahova, Sibiu şi Vaslui) funcţionează, începând de ieri, un ghişeu suplimentar de lucru cu publicul.