Mai multe staţii de reîncărcare şi alimentare cu combustibili alternativi
În următorii ani, numărul staţiilor de reîncărcare şi alimentare cu combustibili alternativi va creşte semnificativ în Europa, ca urmare a unei noi legi adoptate în plenul Consiliului UE. Regulamentul privind infrastructura pentru combustibili alternativi (RICA) va permite sectorului transporturilor „să îşi reducă în mod semnificativ amprenta de carbon”, informează un comunicat de presă al Consiliului UE, citat de Agerpres.
Printre principalele obiective ce vor trebui îndeplinite până în 2025, respectiv 2030 se numără instalarea de staţii de reîncărcare rapidă de cel puţin 150 kW pentru autoturisme şi camionete la fiecare 60 km de-a lungul principalelor artere UE. De asemenea, pentru vehiculele grele cu o putere de ieşire de minimum 350 kW, staţiile de reîncărcare trebuie instalate la fiecare 60 km de-a lungul reţelei centrale TEN-T şi la fiecare 100 km în reţeaua globală începând cu 2025, respectiv „cu o acoperire completă a reţelei până în 2030”.
Aproximativ 5% dintre mașinile și camionetele care circulă astăzi în UE folosesc combustibili alternativi, iar numărul de vehicule electrice în UE a crescut la peste 4,4 milioane în 2022, de 16 ori mai mult decât în 2015, potrivit site-ului oficial al Parlamentului European.
„Trecerea la vehicule cu emisii zero trebuie să se desfășoare în paralel cu dezvoltarea unei infrastructuri cuprinzătoare de stații de reîncărcare și alimentare. În UE sunt disponibile aproximativ 360.000 de stații de reîncărcare electrică publice, însă cele mai multe sunt concentrate în doar câteva țări (Olanda, Germania, Franța, Italia și Suedia)”, potrivit sursei citate.
În România, numărul staţiilor de încărcare electrică este de 1.525. (O.N.)