Mai mulţi „Bani de liceu”
Ministerul Educaţiei Naţionale a pus în consultare publică un proiect de hotărâre de Guvern care prevede majorarea cuantumului sprijinului financiar acordat beneficiarilor Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, precum şi plafonul venitului/membru de familie care nu a fost modificat din septembrie 2004.
Potrivit MEN, prin proiectul iniţiat şi supus consultării publice, suma acordată fiecărui beneficiar creşte de la 180 lei/lunar la 250 lei/lunar, iar valoarea plafonului de acordare a sprijinului creşte de la 150 lei la 500 lei/membru de familie. „Indexarea cuantumului plafonului la acest nivel va asigura accesul în programul «Bani de liceu» pentru un număr mai mare de potenţiali beneficiari”, precizează Ministerul Educaţiei.