Mai puţine clase în Bistriţa-Năsăud

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 23 Ianuarie 2019

Numărul claselor a IX-a, de la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, va fi redus începând cu anul şcolar viitor cu opt, ca urmare a scăderii populaţiei şcolare, iar mai bine de o treime din clasele ­rămase vor fi de învăţământ profesional, potrivit datelor comunicate de către inspectorul şcolar general Camelia Tabără, la şedinţa cu directorii de şcoli.

Având în vedere numărul de posibili absolvenţi de clasa a VIII-a, estimat să fie cu aproximativ 200 de elevi mai mic decât anul trecut, s-a ajuns la concluzia că numărul claselor de a IX-a trebuie redus cu opt, din care cinci de la unităţi şcolare din municipiul Bistriţa, două din oraşul Beclean şi una din comuna Rodna.

„Deja resimţim şi la nivelul liceului scăderea numărului de copii. (...) Ne-am înarmat cu legislaţia în vigoare şi nu am făcut nimic altceva decât să implementăm Ordinul MEN 5235/2018, care ne spune exact care sunt criteriile şi chestiunile care trebuie avute în vedere atunci când proiectăm şi croim viitorul an şcolar. Ce ne interesează în acest moment este oferta pentru clasa a IX-a, pentru că toate celelalte merg ca până acum. Şi demografic suntem obligaţi să ofertăm atâtea locuri câţi copii avem de clasa a VIII-a şi constatăm că avem cu opt clase mai puţin”, a explicat Tabără.