Mai puţine reclamaţii de Black Friday decât anul trecut
Spre deosebire de anii trecuţi, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a primit mai puţine reclamaţii în urma sezonului de reduceri Black Friday, scăderea fiind de circa 30% faţă de 2018. Cele mai multe sesizări au indicat reduceri false ale preţurilor, comenzi achitate şi nelivrate, nerespectarea comenzii, dar şi epuizarea stocurilor în doar câteva minute de la începutul campaniei.
Numărul reclamaţiilor primite de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în urma sezonului de reduceri Black Friday din acest an a fost de 540, cu o treime mai puţine decât anul trecut, când au fost înregistrate 795 de sesizări, potrivit lui Paul Anghel, directorul general al autorităţii.
Pe lângă sesizări precum comenzi achitate şi nelivrate, nerespectarea comenzii, falsă reducere a preţurilor sau faptul că, înainte de promoţie, preţurile fuseseră chiar mai mici, au mai fost reclamate probleme legate de epuizarea stocurilor în doar câteva minute de la începutul campaniei, manipularea defectuoasă la transport, anularea comenzii online, deşi iniţial fusese acceptată, vouchere inactive, produse neconforme, afişarea incorectă a preţurilor, informarea eronată privind dreptul de denunţare unilaterală la contract.
Reclamaţiile sunt în curs de cercetare, a afirmat Paul Anghel.
„În aceeaşi perioadă a anului trecut, au fost înregistrate 795 de reclamaţii de Black Friday. Numărul lor este în scădere anul acesta, întrucât operatorii economici au înţeles ce trebuie făcut şi au luat măsuri în consecinţă, în baza consilierii care a avut loc între ANPC şi operatorii economici. Am discutat despre aspectele privind întârzieri, despre afişări incorecte ale preţurilor, informaţii incomplete despre produse, informaţii privind caracteristici cu privire la produsele livrate şi aşa mai departe“, a spus reprezentantul ANPC, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, comisarii din ANPC au reuşit, prin efortul lor, să soluţioneze, pe de-o parte, petiţiile, sesizările, reclamaţiile consumatorilor, dar şi să consilieze operatorii economici să nu mai greşească, să nu mai aibă practici comerciale incorecte.
„Au existat consultări între reprezentanţii ANPC şi cei ai agenţilor economici pe tot parcursul anului, după perioada de Black Friday de anul trecut, care s-au intensificat cu o lună-două înainte de sezonul de reduceri din acest an. A fost o muncă titanică, pentru că s-a vorbit cu fiecare operator economic“, a mai spus Anghel.
În opinia sa, operatorii economici au înţeles să-şi modifice abordarea, astfel încât comportamentul lor să fie corect faţă de consumatori.
Anul trecut, Consiliul Concurenţei a dat publicităţii un raport potrivit căruia 80% dintre ofertele de Black Friday nu respectă legislaţia, unele dintre preţuri fiind chiar mai mari decât cele dinainte de campania de reduceri.