Mai puţini bani pentru „Rabla”

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 30 Ianuarie 2018

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) are prevăzute, în 2018, venituri în scădere cu 27,8% faţă de anul precedent, iar la capitolul programelor de mediu „Rabla” rămâne în prim plan, cu o alocare din credite bugetare de 150 milioane de lei, respectiv de 133 milioane lei pe baza creditelor de angajament.

La nivel comparativ, la ediţia din anul anterior a Programului „Rabla”, suma totală alocată de autorităţi (inclusiv suplimentarea de vouchere) s-a ridicat la 205 milioane de lei, ceea ce echivalează, astfel, cu o scădere cu 36,66% a bugetului prevăzut pentru 2018.

În plus, în acest an se estimează necesitatea asigurării sumei de 845,891 milioane necesară restituirii taxei auto.