Maica Domnului cinstită de credincioşii olteni

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 10 Septembrie 2013

Praznicul Naşterii Maicii Domnului, pe care l-am sărbătorit duminică, a revărsat din belşug daruri şi binecuvântări duhovniceşti peste credincioşii din Mitropolia Olteniei. Printre numeroasele lăcaşuri de închinare ce au îmbrăcat veşmântul de sărbătoare s-a numărat şi biserica Mănăstirii Maglavit din judeţul Dolj.

Ca în fiecare an, bucuria Naşterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a adunat mii de pelerini la hramul Mănăstirii Maglavit, din judeţul Dolj. La ceas de aleasă prăznuire, bucuria celor prezenţi a fost sporită de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

„Fecioara Maria a deschis larg uşa sufletului nostru“

La finalul slujbei, IPS Părinte Mitropolit a pus la inima credincioşilor cuvânt de învăţătură, lăudând de Dumnezeu binecuvântata Naştere a Preasfintei Fecioare Maria. „De la căderea lui Adam din Rai şi până la venirea Mântuitorului Hristos, proorocii şi drepţii Vechiului Testament n-au încetat să vestească această bucurie a neamului omenesc, anunţând că din sămânţa femeii se va naşte Izbăvitorul nostru. Aşa se face că, «la plinirea vremii», punând la inimă cuvântul Tatălui ceresc, Fecioara Maria a deschis larg uşa sufletului nostru, devenind astfel Maica Vieţii. Cinstirea naşterii sale are o semnificaţie cu totul deosebită pentru această mănăstire. În primul rând este sărbătorit hramul sfântului lăcaş, iar în al doilea rând, putem vorbi despre o sărbătoare ce reuneşte credincioşi din Oltenia şi din alte zone ale ţării. Aici, la Maglavit, în urmă cu zeci de ani, fratele nostru Petrache asculta vocea lui Dumnezeu care îi vorbea după puterea lui de înţelegere. Şi nouă celor de astăzi, Dumnezeu ne vorbeşte în chip tainic şi de aceea, pentru a-I putea vorbi, nu avem nevoie de cuvinte alese, de cuvinte meşteşugite, ci trebuie să mărturisim sincer şi simplu înaintea Lui taina sufletului nostru“, a spus IPS Irineu.

Piatra de temelie a sfântului lăcaş a fost pusă la 14 septembrie 1935 de către episcopul Râmnicului, Vartolomeu Stănescu. Lucrările de construire au fost suspendate din cauza războiului şi oprite definitiv în timpul regimului comunist. Abia după 1989 acestea au fost reluate, în prezent lucrându-se la finalizarea picturii interioare, realizată în tehnica frescă.

Liturghie arhierească la hramul mănăstirii vâlcene Ostrov

În aceeaşi zi, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la hramului sfintei Mănăstiri Ostrov, din staţiunea Călimăneşti, judeţul Vâlcea.

Mănăstirea Ostrov cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ se află amplasată pe o insulă a lacului de acumulare al hidrocentralei Călimăneşti de pe râul Olt. Biserica este rezidită pe locul unei biserici mai vechi din secolul al XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea, între anii 1520-1521, fiind ctitorită de domnitorul Neagoe Basarab şi soţia sa, doamna Despina. Începând cu secolul al XVI-lea şi până în 1890, Schitul Ostrov a fost schit de călugăriţe. În acest schit s-au călugărit soţia lui Neagoe Basarab, doamna Despina, cu numele de Platonida, şi mama lui Mihai Viteazul, care şi-a luat numele de Teofana.

Construcţia hidrocentralei Călimăneşti a impus ca biserica împreună cu insula să fie ridicate cu circa 6 m, pentru a nu fi inundate, şi reconstruită casa stăreţiei. Întregul ansamblu insular este un frumos parc de agrement pentru vizitatorii staţiunii Călimăneşti-Căciulata care, pe lângă alte „dotări“, reuneşte 47 de specii de arbori, arbuşti şi trandafiri.

Biserica din Fârtăţeşti II, târnosită

Sute de credincioşi vâlceni au luat parte la slujba de sfinţire a noii biserici cu hramurile „Izvorul Tămăduirii“, „Sfântul Ierarh Nicolae“ şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“, din Parohia Fârtăţeşti II, Protoieria Drăgăşani, judeţul Vâlcea. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Preasfinţitul Episcop Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Părinte a hirotonit diacon pe tânărul Cătălin Petruţ Dorobanţu, absolvent al Facultăţii de Teologie „Sfânta Filofteia“ din Piteşti, pentru bisericuţa-capelă cu hramul „Sfântul Nectarie de la Eghina“ a Spitalului de Neuropsihiatrie Drăgoeşti, Protoieria Drăgăşani, judeţul Vâlcea.

În urma îndemnului la rugăciune pentru pace, adresat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ierarhilor, preoţilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor din Patriarhia Română, la Sfânta Liturghie, PS Emilian Lovişteanul a citit rugăciunile pentru înmulţirea dragostei şi dezrădăcinarea urii şi a toată răutatea. În cuvântul de învăţătură rostit, arhiereul râmnicean a evidenţiat însemnătatea praznicului Naşterii Maicii Domnului nostru Iisus Hristos.

La finalul Sfintei Liturghii, PS Emilian l-a felicitat pe pr. paroh Ion Gîrju pentru frumoasa activitate pastorală, misionară şi administrativă desfăşurată în cadrul parohiei, conferindu-i titlul onorific de iconom stavrofor. Totodată, mai multe personalităţi, ctitori ai noului lăcaş de cult au primit din partea Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului „Distincţia de vrednicie“ pentru contribuţia substanţială la lucrările de construire şi înfrumuseţare a bisericii din localitate. Tot cu acest prilej, PS Emilian a hirotesit duhovnic pe pr. Romeo Georgian Popa, de la Parohia Glăvile, din localitatea cu acelaşi nume.

PS Părinte Nicodim, la hramul Parohiei Micherechi din Ungaria

Parohia ortodoxă română din Micherechi, Ungaria, a sărbătorit, la praznicul Naşterii Maicii Domnului, 240 de ani de la prima atestare documentară. Cu binecuvântarea PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 7-9 septembrie, racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de la Catedrala patriarhală a fost adusă într-un pelerinaj în Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, poposind şi în Parohia Micherechi. Cinstitele odoare au fost însoţite de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi de părintele arhimandrit Nectarie Şofelea, stareţul Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti.

Încă de sâmbătă seara, sfintele moaşte au fost întâmpinate de cler şi credincioşi la Catedrala din Gyula a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, unde s-a săvârşit slujba Vecerniei Mari, cu Litie.

Duminică, în ziua praznicului Naşterii Maicii Domnului, racla cu sfintele odoare a fost dusă în procesiune la biserica parohiei ortodoxe române din Micherechi, unde a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către un sobor de cinci arhierei, înconjuraţi de preoţi şi diaconi. Au liturghisit împreună Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, şi Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Kinonia“ al Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Ziua de duminică s-a încheiat cu un program artistic ce s-a desfăşurat la Casa de Cultură „Gheorghe Dulău“ din localitate. În cadrul programului, Grupul folcloric „Izvoraşul“ de la Drobeta-Turnu Severin a încântat publicul prezent cu o suită de cântece populare româneşti vechi.