Maica Doroteia de la Mănăstirea Pasărea a împlinit un secol de viaţă

Data: 15 Aprilie 2009

Monahia Doroteia Bărbieru, de la Mănăstirea Pasărea, a împlinit luni, 13 aprilie 100 de ani. Născută în localitatea Matca din judeţul Galaţi, într-o familie care a rodit patru călugări, aşa după cum ne-a mărturisit părintele Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi mare ecleziarh al Catedralei patriarhale din Bucureşti, această maică s-a remarcat mai ales prin cei 80 de ani de viaţă monahală, iar în timpul celui de al II-lea Război Mondial a ajutat foarte mulţi răniţi de pe front şi bolnavi, în spitalele de campanie pe care le-a patronat Biserica Ortodoxă Română. A fost călugărită în anul 1937 de patriarhul Miron Cristea la Mănăstirea Pasărea, dând dovadă de îndelungată slujire şi statornicie.

La împlinirea unui secol de viaţă, PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis maicii Doroteia următorul mesaj de felicitare: Preacuvioasă Maică Doroteia, În zi de aniversare, Vă transmitem preţuirea şi binecuvântarea noastră. Dumnezeu a rânduit să creşteţi într-o familie care a cultivat evlavia şi frica de Dumnezeu. Astfel, din cei şase copii ai familiei Bărbieru, patru au îmbrăţişat viaţa monahală. Între ei v-aţi numărat şi Preacuvioşia voastră, depunând voturile monahale în faţa Mântuitorului Hristos, la ceas de seară, în cadrul slujbei săvârşită de fericitul întru adormire Miron Cristea, primul patriarh al României. Dumnezeu v-a binecuvântat cu lungime de zile pentru că în cei 80 de ani de vieţuire monahală aţi arătat fidelitate în slujirea Bisericii. În anii grei ai celui de-al II-lea Război Mondial aţi înţeles şi arătat că monahul este dator cu iubire de oameni şi de aceea, ca soră de caritate, nu aţi încetat să ajutaţi pe cei răniţi. Mănăstirea Pasărea, locul unde a vieţuit şi mama Sfântului Calinic de la Cernica, v-a ajutat să vă împliniţi chemarea şi să deveniţi la cei 100 de ani un model de slujire. Rugăm pe Hristos Domnul să Vă dăruiască sănătate deplină, spor în viaţă şi credinţă. Cu aleasă preţuire şi binecuvântare, † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române