Maica Siluana vă răspunde: Putem ierta şi să nu uităm?

Dragă Maică,

M-a nedumerit următoarea propoziţie întâlnită în Seminarul iertării: „Putem ierta şi să nu uităm.“ Ideea nu este ca, prin iertare, să ştergi din tine acea experienţa, să o faci uitată?

Nu e un act de nobleţe care aboleşte totul şi după care se porneşte totul de la zero? E ca şi cum Dumnezeu, după Spovedanie, ne-ar spune: Bine, îţi iert toate păcatele, dar de uitat nu le voi uita.

Cu drag, I.

***

Copila mea iubită,

Numai trăirea iertării, aşa cum o face Dumnezeu, ne va arăta cu adevărat cum „vine asta“! Acum, încearcă numai să-L auzi pe Domnul spunând, după Spovedanie: „Bine, copil iubit, acum, păcatele tale sunt la Mine, le-am ridicat şi le păstrez în memoria Mea iubitoare, pentru că numai Acolo sunt în siguranţă. Nimeni nu poate şterge ce ai făcut, pentru că faptele tale sunt chiar viaţa ta, şi nimeni nu poate lua ce am dat Eu! Dar iertarea Mea te eliberează de „zapisul“ păcatelor, adică de dreptul pe care-l avea asupra sufletului tău cel ce te-a ispitit spre păcat, urâtorul de oameni, diavolul. Acum nici el, şi nici altcineva în afară de Mine şi de tine, nu mai are cale la păcatele tale spovedite, pentru că sunt ascunse în taina iubirii Mele veşnice. El, pârâşul şi acuzatorul, te ţinea legată cu vina pentru păcatele tale, iar acum nu mai are ce arăta la judecată. Acum, sluga Mea te-a dezlegat şi ţi-a oferit iertarea Mea. Amintindu-ţi faptele de care îţi era ruşine şi frică, vei simţi doar cât de mult te iubesc si te vei bucura cu Bucuria Mea! Şi, spune şi fraţilor tăi aflaţi pe Cale să înveţe de la Mine iertarea şi să nu mai ţină minte, adică, în mintea lor de om care judecă şi osândeşte, nici un rău pe care l-au îndurat sau săvârşit, ci să Mi-l ofere ca să-l ridic aşa cum am făgăduit!“.

Vezi tu, copil iubit, taina pocăinţei tocmai asta este: răsturnarea minţii, înnoirea ei, privirea răului ca pe un parazit de care trebuie să ne curăţim sufletul şi viaţa pentru a nu mai osândi pe nimeni, pentru a învăţa să primim mila lui Dumnezeu pentru noi şi pentru aproapele, şi cu ea, şi în ea, să iubim aşa cum ne iubeşte El, după porunca sfântă.

Îţi dai seama ce însemnă să-ţi aminteşti fapta cuiva şi să nu-l mai consideri vinovat? Să nu mai vrei dreptate? Abia atunci acela se va simţi iubit. Dacă doar ai uitat, se va teme mereu că s-ar putea să-ţi aminteşti într-o zi şi să reînceapă lanţul răzbunării sau acuzării.

Apoi, copil drag, cine ar fi mulţumit să fie amputat şi redus la zero de câte ori greşeşte şi este iertat? Ce mai rămâne din noi, cei atât de greşelnici?

Să dea Domnul să fi reuşit să-ţi comunic ce aveam în inima mea pentru tine, acum.

Cu drag şi preţuire, şi încredere,

M. Siluana