Maica Siluana Vlad conferențiază la Cluj-Napoca
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) Cluj Napoca organizează azi, 10 mai, de la ora 20:00, la Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiune a Afacerilor (FSEGA) din Cartierul Mărăști (Str. Teodor Mihali, nr. 58-60) o întâlnire cu maica Siluana Vlad – coordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași. Maica Siluana se întâlnește cu tinerii pentru a purta cu ei un dialog şi va susţine o conferinţă cu tema „Întristarea voastră se va preface în Bucurie” (Ioan 16, 20). Rolul centrului pe care îl coordonează la Iași, este acela de a găsi o cale de comunicare cu semenii de azi, aflaţi în nevoie, dar care nu sunt apropiaţi de Biserică şi de Dumnezeu. Activitatea de consiliere în cadrul centrului este centrată pe categorii de oameni aflaţi în dificultate: consiliere pentru tinerii care caută răspunsuri tipice vârstei, pentru deținuţi, pentru femeile care sunt afectate de suferinţa post-avort, sau pentru grupuri de tineri cu tulburări psihice, aflate în tratament, conform organizatorilor, ASCOR Cluj.