Mâine începe plata pensiilor și a ajutorului financiar

Data: 05 Ianuarie 2022

Mâine, 6 ianuarie, va începe distribuirea pensiilor, cu două zile mai târziu decât normal, deoarece banii pentru drepturile sociale vor fi viraţi în conturile Poştei Române începând cu 4 ianuarie, așa cum se întâmplă la fiecare început de an. 

Astfel, pensiile din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR) vor fi distribuite la domiciliu în perioada 6-17 ianuarie, iar la ghişeele poştale până la 19 ianuarie 2022, a transmis Compania Naţională Poşta Română, potrivit Agerpres.

Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a dat asigurări că angajaţii instituţiei vor face eforturi pentru a distribui pensiile cât mai rapid în ianuarie.

„Salariaţii Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a face posibilă distribuirea pensiilor într-un timp cât mai scurt”, a declarat Ștefan.
La rândul său, ministrul muncii, Marius Budăi, a anunţat că a discutat telefonic cu directorul general adjunct al Poştei Române, Ovidiu Călin, pentru a solicita ca pensiile să fie plătite până în data de 15 ianuarie.

Reamintim că, începând din această lună, pensiile sunt mai mari după ce Guvernul a majorat valoarea punctului de pensie cu 10%, la 1.586 lei, iar cei care beneficiază de indemnizaţia socială minimă vor primi 1.000 de lei lunar.

De asemenea, pensionarilor cu pensia mai mică sau egală cu 1.600 de lei pe lună li se va acorda un ajutor financiar astfel încât venitul pe care-l vor avea, doar în luna ianuarie 2022, cei din această categorie va fi de 2.200 de lei. Ajutorul va veni odată cu pensia din ianuarie. În total, 2,45 milioane pensionari vor beneficia de acest tip de sprijin. (C. Z.)