Mâine se desfăşoară la Ploieşti Conferinţa pastoral-misionară semestrială
Mâine, la Ploieşti are loc cea de-a doua parte a conferinţelor pastoral-misionare semestriale de toamnă ale clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor.
Întrunirea preoţilor din protoieriile Ploieşti, Câmpina, Vălenii de Munte şi Urlaţi şi a clerului de caritate din judeţul Prahova începe la ora 10:00, în Sala Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploieşti şi dezbate probleme de pastoraţie cu privire la Sfintele Taine ale Botezului şi Cununiei. Preoţii desemnaţi din protopopiatele participante prezintă referate despre "Sfânta Taină a Botezului şi Sfânta Taină a Cununiei, la orele de religie şi în programele catehetice", "Taina Cununiei şi naşterea de prunci, ca dar şi binecuvântare a familiei creştine" şi "Problema familiilor mixte din punct de vedere interconfesional şi interreligios (botezul copiilor în familiile mixte)". Conferinţa semestrială a preoţilor este precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum de către Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Ploieşti.