„Mâini dibace, minţi agere”

Data: 17 August 2017

Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Suceava a organizat, în perioada 7-12 august 2017, cea de-a VIII-a ediţie a şcolii de vară, a treia sub formatul unor activităţi practice cu denumirea „Mâini dibace, minţi agere”.

Tradiţia organizării şcolilor noastre de vară la Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Suceava a început în anul 2010, din dorinţa unor tineri, pe atunci liceeni şi studenţi, de a se întâlni şi pe timpul vacanţei, într-o încercare de folosire utilă a timpului liber. Era un mod plăcut de a-şi îmbogăţi cunoştinţele şi de a se apropia de valorile culturale, religioase şi naţionale. Astăzi, o parte din beneficiarii de odinioară sunt alături ca voluntari, coordonatori de activităţi.

La început, şcolile de vară aveau un caracter preponderent teoretic (prezentări, dezbateri). De câţiva ani, deoarece şi vârsta medie a celor interesaţi să participe a scăzut (predomină elevii din clasele primare şi gimnaziale), organizatorii încearcă să diversifice activităţile practice. Este a treia ediţie în această structură şi sub acest titlu „Mâini dibace, minţi agere”.

Activităţile sunt organizate pe diverse ateliere: pictură bizantină, sculptură, cusături tradiţionale şi mici ateliere de quilling, origami, tehnica şerveţelului, împletituri din aţă şi mărgele, artă culinară etc. Pentru prima dată, la cererea unor copii, anul acesta a fost adăugată şi o lecţie practică de bătut toaca. Fiind vacanţă, nu au lipsit activităţile recreative.

Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Suceava are ca principal partener în acest proiect Asociaţia „Mereu Tineri” din Suceava. Printre ceilalţi parteneri se regăsesc Şcoala Gimnazială Nr. 10 Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu”, Şcoala Gimnazială Gulia, Şcoala Gimnazială Măriţei, Şcoala Gimnazială „Jean Bart” Suceava.

„Întreaga perioadă a fost una deosebită care ne-a umplut sufletul de bucurie. Şi cum să nu fie aşa când, încă din prima zi, copiii participanţi ne-au arătat că încă citesc. Citesc şi împărtăşesc şi cu ceilalţi cele aflate. Şi cel mai mic participant, la doar cinci ani, chiar dacă încă nu ştie a citi, ştie a povesti spre deliciul audienţei. Toţi participanţii la activităţi ne-au arătat cât de creativi pot fi. S-au străduit să realizeze mici brelocuri şi brăţări, flori din hârtie creponată, felicitări utilizând tehnica quilling, sau au redecorat obiecte prin tehnica şerveţelului. Jocurile propuse de coordonatori au avut mare trecere la copii. Ne-am amintit împreună cu ei şi de jocurile copilăriei noastre: Ţară, ţară vrem ostaşi, Raţele şi vânătorii, Bucheţele. O parte din activităţile noastre s-au adresat celor un pic mai mari, ei având posibilitatea să aleagă între atelierele de pictură bizantină, sculptură sau cusături tradiţionale. Rodul mâinilor lor a fost unul deosebit. A fost o săptămână solicitantă pentru noi, coordonatorii, dar satisfacţia avută la final, când am expus lucrările copiilor, a fost specială. Ne-am simţit minunat împreună cu copiii, am consolidat prietenii, am cunoscut oameni noi ne-am promis să ne revedem şi la alte activităţi ale Asociaţiei «Mereu Tineri» până la următoarea ediţie a şcolii de vară”, a declarat prof. Ramona Nicoleta Husarciuc, implicată în proiectul organizat de Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Suceava.