Mama creştină, cinstită la praznicul Bunei Vestiri
Pentru al doilea an consecutiv, biserica Parohiei Moniom a găzduit, la praznicul Bunei Vestiri, un moment artistic dedicat femeii creştine, în mod special mamei creştine. Pornind de la ideea că Maica Domnului - prin smerenia, curăţia şi asumarea cu care a primit vestea cea bună a întrupării Domnului - este model pentru toate mamele din toate timpurile, membrii Centrului de tineret „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil“ au cinstit aşa cum se cuvine pe cele care le-au dat viaţă. Astfel, la orele serii, biserica a devenit neîncăpătoare pentru mulţimea de copii, mame, bunici şi alţi invitaţi din localitate şi din municipiul Reşiţa, dornici să fie împreună într-o „altfel de rugăciune“. O rugăciune de mulţumire închinată Domnului şi Preacuratei Sale Maici, din glasuri curate de copii. Momentul artistic, pregătit cu multă dăruire de prof. Georgiana Ciucur, a debutat cu citirea Evangheliei praznicului de către preotul paroh, continuând cu cântarea troparului Bunei Vestiri de către membrii centrului. A urmat un program bogat de cântece şi poezii închinate Maicii Domnului şi mamei creştine, grupaj care a adus multă sensibilitate şi emoţie în inimile celor prezenţi. În cea de-a doua parte a programului, copiii şi mamele sau bunicile lor au avut ocazia să-şi mărturisească deschis sentimentele de dragoste care îi unesc. Cu acest prilej, copiii au înmânat mamelor diplome de mulţumire, iar toate femeile prezente au primit, simbolic, o floare în dar. Manifestarea s-a încheiat cu o scurtă intervenţie a doamnei Liubiţa Raichici - conducătoarea Direcţiei de Cultură a judeţului, care a recitat un poem din creaţia proprie. Totodată, doamna Liubiţa Raichici a acordat părintelui paroh şi tuturor ostenitorilor centrului Diploma de excelenţă pentru neobosita grijă ce o poartă copiilor şi tinerilor întru sporirea vieţii duhovniceşti pe aceste meleaguri, din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Caraş-Severin. (Pr. Mihai Ciucur)