Mamaia Elena, o icoană pentru familie şi parohie

Un articol de: Ziarul Lumina - 26 Septembrie 2015

Joi, 24 septembrie 2015, mamaia Elena Ursache, la vârsta de 95 de ani împliniţi, enoriaşă a Parohiei „Sfinţii Voievozi şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ din localitatea Vânători-Neamţ, judeţul Neamţ, a fost condusă pe ultimul drum, spre locul de veşnică odihnă, de un sobor de 14 preoţi. 

S-a născut în localitatea Vânători-Neamţ, la 14 iunie 1920, din părinţii Florean Constantin şi Ana. Căsătorită cu Gheorghe Ursache, a dat naştere la cei patru copii: Neculai - enoriaş al parohiei, Vasile - epitropul bisericii parohiale, pr. Gheorghe, paroh la Parohia „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ din satul Goşmani, comuna Români, judeţul Neamţ, şi maica stavr. Gabriela, stareţă la mănăstirea misionară românească „Adormirea Maicii Domnului din statul Michigan SUA.  Mare a fost bucuria când au venit pe lume cei 16 nepoţi şi 12 strănepoţi.  Trebuie să amintim că, după cei 10 ani de căsătorie, a rămas văduvă timp de 60 ani.  Cu vârsta şi experienţa vieţii şi-a dobândit numele de „mamaia“ sau „mamă duhovnicească“.  Aproape toţi locuitorii au considerat-o „om cu viaţă sfântă şi model pentru toţi sătenii“.

Părintele prof. Ioan Mihoc, director la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, a subliniat în cuvântul său rolul pe care l-a avut în familie şi în comunitatea parohială:  „A fost o mamă deosebită pentru familia ei, cât şi pentru familia lărgită a parohiei. A dorit să ne transmită şi nouă emoţiile pe care le trăia atunci când cerea binecuvântare şi sfat de la părintele ei duhovnic, părintele Paisie Olaru, care  i-a fost nu doar duhovnic, ci şi învăţător, şi un sprijinitor în toată viaţa ei. Cred că de multe ori a alergat la părintele Paisie pentru a-şi spune durerea ei. În rugăciunea ei ne cuprindea pe toţi. Era în permanentă comuniune de rugăciune cu Biserica lui Hristos.  Dorea ca  biserica să fie curată, îngrijită şi frumoasă. Cu multă delicateţe păşea în biserică, asemenea duhovnicului ei, pentru a nu deranja pe cineva.  La spovedanie era foarte sensibilă. Plângea ca ultimul păcătos. În faţa ei de multe ori simţeai nevoia să îngenunchezi. Avea mulţime de uceniţe pe care le îndruma duhovniceşte, mai mult decât preotul. Am pierdut în lumea aceasta un rugător, dar am câştigat cu toţii un sfânt rugător în ceruri. Dumnezeu să o primească în braţele Sale Părinteşti!“.

Veşnică să-i fie pomenirea şi amintirea!