Mănăstirea Antim din București și‑a sărbătorit hramul istoric
Mănăstirea Antim din Capitală, Paraclis Patriarhal, și‑a sărbătorit în prima duminică după Rusalii, a Tuturor Sfinților, 7 iunie, hramul istoric stabilit de ctitorul său, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești. În mijlocul obștii monahale și al pelerinilor care au trecut pragul așezământului pentru a se ruga în această zi de luminată prăznuire a sfinților lui Dumnezeu s‑a aflat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
După lecturarea pasajului evanghelic duminical (Matei 10, 32‑33; 37‑38; 19, 27‑30), Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre motivul cinstirii soborului tuturor sfinților îndată după praznicul Cincizecimii, eveniment ale cărui roade s‑au descoperit pe parcursul celor două milenii care i‑au urmat: „Nu se putea o rânduială mai inspirată de Dumnezeu decât ca această primă duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, Care a venit în lume să sfințească viața oamenilor, trupurile și sufletele celor care vor crede în Hristos, să fie închinată pomenirii tuturor sfinților din toate locurile și din toate timpurile. Mântuitorul Iisus Hristos, în timpul activității Sale pământești, i‑a chemat în repetate rânduri pe oameni la desăvârșire sau la sfințirea vieții. Iar Sfântul Apostol Pavel le cere credincioșilor să caute pacea cu toți oamenii și sfințenia fără de care nimeni nu‑L va vedea pe Dumnezeu. Vocația omului creat după chipul lui Dumnezeu este dobândirea sfințeniei, adică asemănarea cu Dumnezeu Cel Unul Sfânt, izvorul sfințeniei”.
În continuare, ierarhul a explicat că sfințenia a fost lucrată în viața a nenumărați credincioși în feluri diverse, presupunând eforturi variate: „Evanghelia de astăzi ne vorbește despre faptul că Mântuitorul Iisus Hristos le‑a făgăduit ucenicilor și ascultătorilor că pe cel care Îl va mărturisi pe El înaintea oamenilor îl va mărturisi și El înaintea Tatălui, Care este în ceruri. Sfinții lui Dumnezeu sunt cei care L‑au mărturisit pe Dumnezeu, pe Unul‑Născut Fiul Său și pe Duhul Sfânt, Treimea Cea de deoființă și nedespărțită, înaintea oamenilor. L‑au mărturisit prin credința lor dreaptă, conformă cu Evanghelia și cu învățătura dintotdeauna a Bisericii. L‑au mărturisit prin viața lor sfântă în care s‑au străduit să împlinească poruncile Mântuitorului, să săvârșească voia lui Dumnezeu. Dar sunt foarte mulți care L‑au mărturisit pe Dumnezeu chiar cu prețul vieții, sfinții mucenici și sfintele mucenițe care și‑au vărsat sângele și și‑au jertfit viața mărturisindu‑L pe Hristos până în ultima clipă a vieții lor pământești. Alții au ales martiriul nesângeros, cei care s‑au retras din lumea cea deșartă în munți, în peșteri, în pustiuri, în crăpăturile pământului, în condiții greu de imaginat pentru noi, oamenii unei societăți care se îngrijește mai ales de confort și de bunăstare, ca, în acele condiții, ei să petreacă viața aceasta scurtă doar în rugăciune și în comuniune de iubire cu Dumnezeu, iar după trecerea lor din lumea aceasta, să trăiască în eternitate cu Dumnezeu. De aceea, este cea mai potrivită astăzi sărbătorirea tuturor sfinților, cunoscuți și necunoscuți”.
Preasfinția Sa a explicat și faptul că mulți sfinți ai lui Dumnezeu nu au fost recunoscuți de Biserică, ci sunt știuți numai de Acesta: „Cei care veniți mai des la biserică observați că, după cântarea a șasea a canonului Utreniei, se citește zilnic sinaxarul, care prezintă uneori liste cu foarte mulți sfinți. Unii dintre ei sunt trecuți în calendar, însă numele sunt puține, pentru că spațiul nu permite înscrierea tuturor sfinților pe care Biserica îi sărbătorește în fiecare zi. Dar în afară de cei înscriși în calendar și în sinaxar, există o mulțime de sfinți care sunt necunoscuți de către noi, oamenii, dar care sunt cunoscuți și bineplăcuți lui Dumnezeu, Care a răsplătit viața lor sfântă cu viața cea veșnică, cu Împărăția cerurilor. Am putea face o legătură cu sfinții cunoscuți și cu cei necunoscuți aducându‑ne aminte de cuvintele pe care le‑a rostit Sfântul Mare Proroc Ilie: «Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, căci fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale şi pe prorocii Tăi i‑au ucis cu sabia, rămânând numai eu singur, dar caută să ia şi sufletul meu!» (3 Regi 19, 10). Și atunci Dumnezeu îi arată o taină: «Eu mi‑am oprit dintre israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s‑au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l‑au sărutat». În vreme ce Ilie se considera că este unicul slujitor adevărat al lui Iahve, Dumnezeu îi descoperă că a ales dintre iudei 7.000 de bărbați care nu și‑au plecat genunchii înaintea idolilor păgâni. Am putea raporta acest lucru și la numărul sfinților, cunoscuți fiind unul la 7.000, ca bărbații din timpul Sfântului Ilie Tesviteanul. Această proporție nu este mare, pentru că vedem și din minunea vindecării celor zece leproși că, din cei zece, unul singur s‑a întors să‑I mulțumească lui Iisus pentru că l‑a vindecat”.
În încheiere, părintele protosinghel Vicențiu Oboroceanu, starețul Mănăstirii Antim, i‑a mulțumit ierarhului delegat pentru slujire și Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru purtarea de grijă arătată în permanență față de așezământul monahal. Preasfinției Sale, părintele stareț i‑a dăruit, în semn de recunoștință, o icoană a Sfântului Cuvios Petroniu de la Prodromu.
La final, potrivit tradiției așezământului monahal, toți credincioșii care au luat parte la slujbă au primit pachete cu alimente.