Mănăstirea Antim din Capitală și-a cinstit ctitorul și ocrotitorul spiritual

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 27 Septembrie 2021

Mănăstirea Antim din Capitală, Paraclis Patriarhal, și-a sărbătorit luni, 27 septembrie 2021, ctitorul și ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești. În mijlocul obștii monahale s-a aflat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La sărbătoarea hramului închinat ctitorului cunoscutei vetre monahale din centrul Capitalei au participat numeroși credincioși atât din București, cât și din împrejurimi, aducând cinstire prin rugăciune unuia dintre cei mai impor­tanți mitropoliți ai Țării Românești, care a avut un aport important în introducerea limbii române în cultul Bisericii Ortodoxe Române.

În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a subliniat că pasajul evanghelic de la Luca 12, 32-40 reflectă calitățile și viața plină de virtuți a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul: „A fost rânduită această Evanghelie ca să se citească la prăznuirea Sfântului Antim Ivireanul, pentru că scoate în relief calitățile care au împodobit viața și lucrarea pastorală a marelui mitropolit, cărturar, ctitor, filantrop și artist. Aceste calități surprinse în Evanghelia de astăzi sunt milostenia și filantropia lui, sunt lucrarea și privegherea lui permanentă pentru slujirea lui Hristos, a Bisericii Sale, a poporului binecredincios, cu conști­i­nța că nimeni dintre noi nu știe ceasul când va veni Mirele Bisericii și când va trebui să deschidem ușa ca să intre înlăuntrul nostru”.

În continuare, ierarhul a prezentat viața Sfântului Antim Ivireanul, vorbind despre activitatea sa tipografică și artistică, explicând, totodată, că a fost și un luptător pentru drepturile sociale ale oamenilor. „Sărbătoarea de astăzi are o impor­tanță deosebită pentru toți românii de pretutindeni și pentru toți creș­tinii de pretutindeni, pe care Sfântul Antim Ivireanul i-a slujit cu conș­tiința izvorâtă din Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos pe care am ascultat-o. Permanent a privegheat și s-a gândit cum îi poate ajuta pe creștinii aflați sub stăpânire străină. Gândindu-ne la faptul că atât el, cât și ucenicii lui au publicat într-un timp scurt peste 65 de cărți, din care 30 sunt în limba română, și la lucrarea susținută într-o perioadă în care tot lucrul acesta se desfășura la lumânare și la opaiț, ne dăm seama câtă osteneală, priveghere și efort au depus Sfântul Antim Ivireanul și întreaga sa școală de traducători, tipografi și artiști pentru progresul Bisericii noastre din Țara Românească, dar și pentru bunăstarea Bisericii drept­măritoare de pretutindeni. Să ne rugăm ca aceeași râvnă pe care a avut-o el în slujirea lui Hristos și a Bisericii Lui să o reverse prin rugăciunile sale tuturor slujitorilor Bisericii, iar sfârșitul său mucenicesc să fie pentru noi încurajare în a mărturisi cu demnitate credința noastră primită de la Sfântul Apostol Andrei, promovată în țara noastră de atâția sfinți ierarhi, preoți și monahi, care s-au identificat cu nea­mul acesta pe care l-au slujit cu râvnă și adeseori cu prețul vieții lor. Să ne aprindem și noi făclia credinței, privind cu ochii minții la viața și mai ales la sfârșitul de Dumnezeu încununat al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul”, a reliefat Preasfinția Sa.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protosinghel Vicenţiu Oboroceanu, stareţul așezământului monahal, a mulțumit ierarhului pen­tru slujire și i-a dăruit un tablou cu portretul părintelui Sofian Boghiu, regretatul duhovnic de la Antim.