Mănăstirea Baia de Aramă și-a serbat cel de-al doilea hram

Un articol de: Ziarul Lumina - 20 Iulie 2016

Duminică, 17 iulie, Mănăstirea de la Baia de Aramă şi-a prăznuit cel de-al doilea hram, „Sfânta Mare Muceniţă Marina”. Cu acest prilej Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a săvârşit aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de către membrii grupului psaltic „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nicodim le-a vorbit credincioșilor prezenți despre credința sutașului din pericopa Evanghelică citită la Sfânta Liturghie și despre credința statornică a Sfintei Mucenițe Marina, care la vârsta de numai 15 ani L-a mărturisit pe Hristos, primind pentru Acesta moarte mucenicească. La final a ținut să mulțu­mească tuturor credincioșilor prezenți și tuturor acelora care sunt alături de sfânta mănăstire și sprijină lucrările de restaurare ce se află în derulare la biserica și pictura sfintei mănăstiri.
La rândul său, părintele protoiereu Vasile Ganțu a ținut să mulțumească Preasfințitului Nicodim pentru purtarea de grijă pe care o are pentru locuitorii acestei zone a județului Mehe­dinți și pentru că poartă în rugăciunile sale pe toți binefăcătorii acestei sfinte mănăstiri, slujind la această vatră monahală de câteva ori pe an.
Ridicată într-un singur an, în zorii veacului al XVIII-lea, Mănăstirea Baia de Aramă a devenit în scurt timp o adevărată vatră de credinţă şi bastion al Ortodoxiei pe plaiuri mehedinţene. Astăzi se înscrie pe lista monumentelor istorice.
Mănăstirea şi-a început activitatea încă din anul 1703, fiind ctitorită de Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu, alături de banul Cornea Brăiloiu şi Milco Băieşul la poalele Cornetului, cum reiese din pisanie.
Mănăstirea sau Schitul Baia de Aramă (apare în documentele vremii sub ambele titulaturi) a dăinuit până la secularizarea din 1863, atunci când, prin hotărâre domnească, a fost transformată în biserică de mir. Prin hotărârea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din 29 ianuarie 2008, mănăstirea a fost reactivată ca aşezământ monahal de maici, sub jurisdicţia Episcopiei Severinului şi Strehaiei, urmând a funcţiona în cadrul Protoieriei Baia de Aramă.
Întrucât locuitorii din zonă au avut dintotdeauna o evlavie deosebită la Sfânta Muceniţă Marina, ierarhul locului a rânduit ca mănăstirea de la Baia de Aramă să se bucurie şi de oblăduirea duhovnicească a sfintei.