Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în sărbătoare

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 16 August 2024

Pelerini din toate părțile țării au participat la slujbele religioase săvârșite la hramul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, încon­jurați de un sobor de slujitori.

În seara premergătoare praznicului Adormirii Maicii Domnului a fost săvârșită slujba Privegherii la Altarul din pădurea de lângă așezământul monahal, în cadrul căreia s-a cântat Prohodul Maicii Domnului. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu, iar credincioșii au cântat Prohodul Maicii Domnului alături de ierarh și preoți, informează Mitropolia Ardealului.

În ziua de hram, programul liturgic a început cu slujba de sfințire a apei la fântâna din incinta mănăstirii, unde s-au adunat pelerinii și credincioșii din localitățile apropiate, preoți de la parohii și mănăstiri.

A urmat Sfânta Liturghie săvâr­șită la Altarul din pădure de către cei doi arhierei și soborul slujitor. Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. lect. univ. dr. Cristian Vaida, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu și secretar eparhial, care a vorbit despre praznicul Adormirii Maicii Domnului.

„Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară”

La finalul Sfintei Liturghii, Înalt­preasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre însemnătatea duhovnicească a praznicului Adormirii Maicii Domnului, amintind canonizarea recentă a doi mari duhovnici care au viețuit la Mănăstirea Brâncoveanu, părintele Arsenie Boca și părintele Serafim Popescu.

„Este Născătoare de Dumnezeu, este pururea Fecioară, mai cinstită și mai preamărită decât puterile îngerești. Dacă noi știm lucrul acesta, nu trebuie să cunoaștem multe, multă teologie, ci să avem această sensibilitate, această bucurie a răspunsului iubirii către mama mamelor noastre, care este Maica Preacurată. Nu va exista nici o ocazie în care noi să nu primim binecuvântare și ajutor de la ea. Ea este cea care, fiind Născătoare de Dumnezeu, fiind pururea Fecioară, se roagă mereu la Fiul său și duce dorințele noastre. De aceea sunt atât de multe sărbători, în număr de zece, ale Maicii Preacurate. Patru sunt marile praznice cu ținere. Sunt atât de multe rugăciuni și acatiste, tot felul de mijlociri, pentru că ea împlinește rostul acesta de a fi, nu cea care ne pune în legătură cu Fiul său, ci cea care ni-L dăruiește pe Fiul său. Uitați-vă în icoană de fiecare dată când intrați în biserică pentru a o vedea pe Maica Preacurată întotdeauna reprezentată împreună cu Fiul său”, a spus ierarhul.

A urmat slujba Sfântului Maslu săvârșită la Altarul din pădure, aşa cum este tradiţia la mănăstirea făgărăşeană, credincioşii rugându-se împreună cu soborul slujitor pentru sănătate trupească şi iertare de păcate. În încheiere, cei doi ierarhi şi soborul slujitor au săvârşit o slujbă de pomenire la mormintele Mitropoliţilor Ardealului din incinta mănăstirii.