Mănăstirea Cârcea din judeţul Dolj şi-a cinstit ocrotitorul
De ziua Sfântului Antonie cel Mare, pe 17 ianuarie, IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea Cârcea, la câţiva kilometri de oraşul Craiova.
La slujbă au participat, pe lângă vieţuitorii mănăstirii, şi câteva zeci de credincioşi, veniţi pentru a-l cinsti pe marele ascet şi întemeietor al monahismului creştin: Sfântul Antonie cel Mare. În cadrul Sfintei Liturghii au fost hirotoniţi doi slujitori pe seama catedralei mitropolitane „Sfântul Dimitrie“ din Craiova: diaconul Lucian Dodenciu, care a fost hirotonit preot, şi ipodiaconul Daniel Văitiş, prohirisit întru diacon. În cuvântul său, IPS Irineu a vorbit despre Sfânta Taină a Hirotoniei, arătând importanţa deosebită a acesteia pentru Biserică: „În această sfântă zi, pe lângă Sfânta Liturghie am avut şi taina Hirotoniei, deci două taine esenţiale, deosebit de importante pentru Biserica noastră Ortodoxă, prin care ne-am învrednicit să primim dumnezeiescul har care pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte. Acest Duh Sfânt, această putere dumnezeiască, evident că rămâne întru noi şi se continuă pe mai departe, ca să sfinţească şi să călăuzească poporul lui Dumnezeu spre primirea tuturor darurilor în Biserică şi, în cele din urmă, spre dobândirea împărăţiei cerurilor“. „A te lepăda de sine înseamnă a te lepăda de omul cel vechi“ Vorbind despre virtuţile marelui ascet Sf. Antonie cel Mare, IPS Irineu a subliniat şi capacitatea fiecărui vieţuitor din mănăstire de a se lepăda de sine: „A te lepăda de sine înseamnă a te lepăda de omul ce vechi şi a-l lăsa la poarta mănăstirii. Nu-l mai introdu înăuntru! Nu-l mai mângâia! Nu-l mai hrăni! Pentru că el este om mort şi vechi care nu face altceva decât să scoată sălbăticia din tine, s-o pună înainte. Iar această mireasmă a vieţii călugăreşti, care rezultă din lepădarea de sine, aceea este valoroasă înaintea lui Dumnezeu, pentru că, prin ea se revarsă în sufletele noastre pacea Duhului Sfânt şi cu ea putem trece toate obstacolele, toate greutăţile vieţii“. După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba parastasului pentru cei adormiţi. La sfârşitul slujbei, a fost organizată o agapă creştină în trapeza mănăstirii. Mănăstirea Cârcea este situată la cca 15 km de oraşul Craiova. Actualul aşezământ a fost ridicat în anul 1990, cu sprijinul credincioşilor din localitate, pe o veche fundaţie turnată cu mai bine de 40 de ani în urmă. Tradiţiile orale afirmă că, în urmă cu câteva secole, pe locul actualei mănăstiri s-ar fi găsit un aşezământ monahal. Acestă teorie este susţinută de existenţa unei cruci de piatră, la 15 metri de altarul mănăstirii, şi de faptul că în apropiere, pe un deal numit „dealul călugărilor“, se află astăzi o micuţă biserică şi un vechi cimitir. Bătrânii de aici mai spun că, pe vremuri, luau apă din fântâna numită „a călugărilor“. Actualmente, obştea numără câteva zeci de vieţuitori.