Mănăstirea Cârcea şi-a sărbătorit hramul
Mănăstirea „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare”-Cârcea, de lângă Craiova, a îmbrăcat haine de sărbătoare marţi, 17 ianuarie 2017. În zi de praznic, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Ca în fiecare an la 17 ianuarie, în zi de hram, Mănăstirea Cârcea a devenit loc de pelerinaj pentru numeroşii credincioşi veniţi să aducă cinstire şi prinos de recunoştinţă Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, ocrotitorul aşezământului monahal. Bucuria duhovnicească a hramului a fost întregită de Sfânta Liturghie arhierească săvârşită la Altarul sfântului locaş de către IPS Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În timpul slujbei euharistice a fost săvârşită şi hirotonia întru preot a diaconului Alexandru Enache, pe seama Parohiei Mârşani-Popeşti, Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj. Momentele liturgice s-au încheiat cu o slujbă de Parastas pentru toţi ctitorii şi binefăcătorii acestui locaş monahal care au trecut la Domnul.
„Sfântul Cuvios Antonie, model pe care trebuie să-l urmăm”
La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre viaţa sfântă pe care a dus-o Cuviosul Antonie cel Mare, despre minunile pe care le-a săvârşit şi modelul de sfinţenie reprezentat pentru toţi credincioşii creştin-ortodocşi. „Sfântul Antonie cel Mare atât de mult s-a nevoit în pustie, încât Sfântul Atanasie cel Mare spunea în scrierile sale că, la un moment dat, diavolii au strigat către Dumnezeu cerându-i să-l scoale din rugăciune pentru că punea în pericol temeliile iadului. Iată ce putere avea rugăciunea sfântului, că ieşeau flăcări de lumină din el, dovadă că Duhul Sfânt sălăşluia în fiinţa sa, arătând faptul că prin rugăciune ne curăţim de cele rele, că puterea dumnezeiască pe care o chemăm îndepărtează de la noi toată întinăciunea. Aşadar, exemplu ne este Sfântul Cuvios Antonie, model pe care trebuie să-l urmăm şi ori de câte ori înălţăm rugăciuni, ori de câte ori privim către el, Îl privim pe Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, căci, aşa cum spune psalmistul, «minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui». De aceea se cuvine să-l rugăm pe Sfântul Antonie să ne fie şi în continuare permanent rugător şi mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, să ne ajute să biruim toate necazurile şi greutăţile acestei vieţi, pentru a ajunge şi noi acolo unde este el, în Împărăţia Tatălui ceresc, a Fiului şi a Sfântului Duh, amin!”, a încheiat IPS Irineu.
Aşezământul monahal de la Cârcea, închinat Sfântului Antonie cel Mare şi praznicului Intrarea în biserică a Maicii Domnului, se află situat la circa 10 km de municipiul Craiova, pe ruta Coşoveni - Leu - Caracal. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1957 prin strădania familiei Cristofir, dar sfântul locaş a fost sfinţit abia în anul 1992 de către vrednicul de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei. Astăzi funcţionează ca mănăstire de maici, obştea fiind condusă de monahia Eleonora Cristofir. Tradiţia locului spune că aici, cu secole în urmă, a fost un aşezământ monahal pentru călugări. Există şi o cruce mare din piatră, cu inscripţii chirilice, nu departe de intrarea în actuala biserică.