Mănăstirea Cârţişoara şi-a cinstit ocrotitorii
Mănăstirea Cârţişoara de la poalele Munţilor Făgăraş a fost, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, un loc de pelerinaj pentru sute de credincioşi, întrucât aşezământul monahal şi-a serbat hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi un sobor de preoţi şi diaconi.
Situată în apropierea Munţilor Făgăraş şi a drumului cunoscut sub numele de Transfăgărăşanul, ce străbate falnicii versanţi şi oferă trecătorilor o experienţă de neuitat, Mănăstirea Cârţişoara impresionează pelerinii prin frumuseţea lăcaşului de cult, a corpului de chilii, a incintei presărate de flori şi a peisajelor ce înconjoară acest colţ de rai. Găsim la mănăstire o linişte profundă ce te îndeamnă la rugăciune şi o atmosferă duhovnicească cum doar la marile lavre mai întâlneşti. Cele 20 de maici, care îşi câştigă zi de zi mântuirea prin rugăciune şi trudă, au făcut din acest vechi tărâm mănăstiresc atestat din secolul al XV-lea un loc sfânt şi binecuvântat. Mănăstirea a fost reînfiinţată în 1992, când două măicuţe au venit aici şi au reluat viaţa monahală întreruptă de ani buni. Din 1998, un grup de maici împreună cu părintele slujitor, protos. Dimitrie Papacioc, au poposit la Cârţişoara şi au început lucrările de construcţie la complexul mănăstiresc. "Am început cu biserica mănăstirii, care acum se pictează. O parte din pictură şi icoanele de pe catapeteasmă sunt realizate de maicile noastre. Pe lângă aceste ateliere de pictură avem şi un mic atelier de broderie, unde realizăm veşminte preoţeşti", ne-a explicat maica stareţă, monahia Siluana Ciupitu.
"S-au dăruit pentru Hristos"
Hramul din acest an a adunat ca de fiecare dată sute de credincioşi din localităţile învecinate şi chiar de mai departe. Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată în biserica mănăstirii, iar răspunsurile la strană au fost date de un grup de maici. Din soborul de preoţi au făcut parte exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, arhim. Visarion Joantă, stareţul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, arhim. Ilarion Urs, ieromonahi şi preoţi de la parohiile învecinate.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a vorbit credincioşilor despre vieţile celor doi mari Apostoli cinstiţi la 29 iunie, despre activităţile lor misionare şi însemnătatea lor pentru întreaga Biserică: "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt pentru noi rugători, mijlocitori, modele desăvârşite în drumul pe care îl parcurgem în această viaţă. Suntem chemaţi să ascultăm cu multă atenţie şi pietate cuvântul Evangheliei şi să urmăm pilda celor doi care s-au dăruit pentru Hristos şi pentru noi, lucrând în Biserica lui Hristos. Şi noi trebuie să ne dăruim viaţa noastră, să folosim darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru a călători împreună cu El".
Părintele duhovnic al mănăstirii, protos. Dimitrie Papacioc, le-a mulţumit IPS Mitropolit Laurenţiu şi soborului de preoţi pentru prezenţa la Cârţişoara şi i-a oferit ierarhului, din partea mănăstirii, un portret al Înalt Preasfinţiei Sale realizat în atelierele de aici. Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o agapă frăţească.