Mănăstirea Fărdea din Timiş îşi serbează hramul

Data: 13 August 2011

În fiecare an, la data de 15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Fârdea din Arhiepiscopia Timişoarei îşi serbează hramul. Programul religios oficiat cu acest prilej va debuta duminică, 14 august, de la ora 19:00, cu slujba Privegherii de toată noaptea, săvârşită de obştea monahală, alături de preoţi şi călugări de la parohiile şi mănăstirile învecinate.

Aşezământul monahal de la Fârdea a fost înfiinţat în anul 2001, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, mai întâi ca schit, iar apoi ca mănăstire de maici cu viaţă de obşte. În prezent, obştea mănăstirii cuprinde 11 vieţuitoare, stareţă fiind monahia Antonia Sfrijan. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 12 august 2001 de către Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Mănăstirea Fârdea este aşezată în vecinătatea lacului de acumulare Surduc. Serviciile religioase se oficiază în biserica nou-construită şi sfinţită la 12 octombrie 2003. Din anul 2004 s-au finalizat lucrările la chilii, aşezate sub formă de căsuţe de jur împrejurul bisericii, precum şi la turnul clopotniţă. În prezent se lucrează la construcţia corpului principal de clădiri. În atelierele de croitorie şi broderie, maicile confecţionează veşminte preoţeşti şi diaconeşti, acoperăminte pentru biserică, precum şi prapori, epitafe. În fiecare vară, la mănăstire se organizează tabără pentru elevele şi studentele timişene, în cadrul căreia sunt împletite armonios activităţile gospodăreşti cu rugăciunea cea de toată ziua. (George Giurgiu)