Mănăstirea ieșeană „Sfinții Trei Ierarhi” și-a sărbătorit hramul
Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași și-a serbat sâmbătă, 30 ianuarie, hramul. Sărbătoarea a început vineri seară cu slujba Privegherii, iar sâmbătă dimineață părintele arhim. Nichifor Horia, starețul așezământului monahal, a slujit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți. Credincioșii prezenți s-au închinat la un fragment din moaștele Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei.
Din sobor au mai făcut parte părintele arhim. Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium și consilierul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele arhim. Gavriil Alexa, starețul Mănăstirii Sângeap - Basaraba și exarh de Iași, părintele arhim. Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin din Botoșani, părintele arhim. Arsenie Butnaru, starețul Mănăstirii Vlădiceni, părintele protos. Serafim Nastasiu, starețul Mănăstirii Golia, și slujitori din cadrul mănăstirii.
„Sfinții Trei Ierarhi au avut o operă teologică foarte însemnată, mai ales în vremea aceea. Spre exemplu, cele cinci cuvântări ale Sfântului Grigorie de Nazianz, rostite la Constantinopol. Sfântul Grigorie a fost o fire contemplativă, o fire care prefera să se retragă și să se roage. A fost un om care a trăit teologia, nu a scris de la alți părinți, ci a trăit teologia. Sfântul Ioan Gură de Aur a fost un om milostiv, iubitor de săraci, Sfântul Vasile cel Mare a construit aziluri pentru bătrâni și pentru femeile văduve, a ridicat cămine pentru fetele sărace și vulnerabile. Sfântul Grigorie de Nazianz a fost un foarte mare teolog și un om foarte sensibil, a pus teologia, viața și o parte din istoria acelor vremuri în versuri”, a subliniat părintele arhim. Nicodim Petre în cuvântul de învățătură.
La final, părintele stareț Nichifor Horia a adresat un cuvânt de mulțumire și de binecuvântare: „Sfinții se roagă pentru noi și sunt împreună cu noi. Astăzi este o zi pe care Biserica Ortodoxă o prăznuiește cu drag, cu recunoștință și cu gândul la cei care, asemenea Sfinților Trei Ierarhi, învață și studiază, pentru ca acest studiu să nu fie spre îngâmfarea minții, ci spre folosul oamenilor, spre slava lui Dumnezeu. Toți cei trei sfinți au fost oameni învățați în vremea lor. Privind la viața lor, încercăm să le urmăm credința, și aceasta ne îndeamnă să fim împreună”.