Mănăstirea maramureşeană Bârsana la trei decenii de la reînfiinţare
Mănăstirea Bârsana a sărbătorit 30 de ani de la reînfiinţare şi de la primul ei hram. Lăcaşul de cult a fost pus sub ocrotirea Sfinţilor 12 Apostoli de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Justinian al Maramureşului şi Sătmarului.
La împlinirea celor trei decenii de la reînfiinţare, 12 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au săvârşit, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, şi a maicilor de la Mănăstirea Bârsana, Sfânta Liturghie în Altarul de vară, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Din soborul arhieresc au mai făcut parte IPS Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale; PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului; PS Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului; PS Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei; PS Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului; PS Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei; PS Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei; PS Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei; PS Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei; PS Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului; PS Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. În cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie, IPS Mitropolit Andrei a vorbit despre râvna celor 12 Apostoli.
„La acest măreţ hram al mănăstirii de la Bârsana e bine să ne gândim la râvna celor 12 Apostoli, pentru că ea a fost mare şi au mers cu propovăduirea până în capăt (…), văzând râvna mare a celor 12 Apostoli, ar trebui ca şi în sufletul nostru să se aprindă râvna pentru Biserica lui Hristos, pentru Evanghelia lui Hristos”, a subliniat ierarhul.
Cu prilejul împlinirii celor 30 de ani de la reînfiinţare, PS Timotei Sătmăreanul a citit actul aniversar, alcătuit de PS Episcop Iustin.
`Prezența noastră arată prețuire înaltă pentru jertfa soborului de măicuțe, în frunte cu maica stareță, stavrofora Filofteia Oltean, pentru arhitectul Dorel Cordoș și echipa de meșteri maramureșeni din Bârsana. Exprimăm, totodată, multă cinstire și părintească iubire tuturor credincioșilor”, se arată în actul aniversar.
Ierarhii prezenţi au primit în dar din partea Mănăstirii Bârsana câte un rând de veşminte arhiereşti cu motive maramureşene, câte o plachetă aniversară şi o monografie-album cu Mănăstirea Bârsana.
PS Episcop Iustin a oferit distincţii maicii stareţe Filofteia Oltean, maicii stavrofore economă Emanuela şi pictorului Octavian Ciocşan.
PS Episcop Iustin a fost distins de primarul Toader Ştefanca şi Consiliul local cu titlul de cetăţean de onoare al comunei Bârsana, iar maica stareţă Filofteia Oltean a primit din partea comunei o distincţie de excelenţă. De asemenea, stareţa mănăstirii a primit o distincţie din partea Parlamentului României, înmânată de deputatul Gabriel Zetea.