Mănăstirea Mraconia, de sub ape la lumină

Aflată pe o stâncă roasă milenii de apele Dunării la intrarea în ţară, Mănăstirea Mraconia pare a fi fost aşezată acolo de pază, la hotar, stând ancorată bine cu temeliile ca nişte rădăcini sub apele învolburate ale fluviului.

Mănăstirea Mraconia se află acolo unde Dunărea se îngustează între munţi, iar curenţii sunt nervoşi în strâmtoare, devin puternici şi clocotitori. De aceea locul a primit nume sugestive: Cazanele Mari şi Mici. Frumuseţea peisajului se întrece cu cea a bisericii acestui aşezământ monahal, iar noi ne vom grăbi să spunem istoria celei de pe urmă: biserica pe care o vedem acum, alături de obştea care în prezent numără cinci călugăriţe. "Mănăstirea a fost, de fapt, construită în amintirea vechiului aşezământ care odinioară sălăşluia undeva mai ferit, în amontele viaductului Mraconia, de unde vedem astăzi falnica statuie a marelui rege al dacilor, Decebal. Se discută posibilitatea înfiinţării unui metoc tot acolo, un pic mai sus, dar deocamdată nu e nimic stabilit", ne lămureşte maica Teodora Angheluţă, stareţa mănăstirii. Numele Mraconia se tâlcuieşte "loc ascuns" sau "apă întunecată". Biserica din cărămidă călită în foc pentru a face faţă apelor înverşunate a fost ridicată pe locul unui punct de observaţie şi dirijare a vaselor de pe Dunăre. Nu există trecător care să păşească pe aceste meleaguri şi să nu rămână impresionat de minunea ce i se dezvăluie în faţa ochilor. Faima Macroniei a ajuns atât de departe, încât imaginea mănăstirii a ajuns pe coperta unui ghid turistic al Dunării, tipărit în Germania. Dintre toate locurile minunate pe care le traversează măreţul fluviu, capitale pline de lux, munţi, ţinuturi de o frumuseţe rară, ei au ales mănăstirea românească să reprezinte coperta acestei prezentări a întregii văi dunărene. Mai mult, într-un spot de prezentare turistică a Serbiei difuzat de postul de televiziune CNN, pentru care guvernul de la Belgrad a cheltuit o sumă fabuloasă, apare preţ de câteva secunde şi biserica de pe malul stâng al Dunării. O poveste aproape uitată sub ape Istoria acestui aşezământ stă atât de bine ascunsă, încât ai zice că Mraconia refuză să aibă începuturi. De ea s-au legat aproape toate vitregiile istoriei, începând cu pustiirea năvălitorilor, plata peşcheşului către otomani, stăpânirile străine şi sfârşind cu furia apelor care au înghiţit-o la un moment dat. Mănăstirea exista încă din secolul al XV-lea, după mărturia renumitului cronicar Nicolae Stoica din Haţeg, fost protopop al Mehadiei, care scria într-o cronică din anul 1829: "De frica turcilor şi îndeosebi după bătălia nefericită de la Varna şi după ocuparea Constantinopolului în 1453, călugării de la Mraconia s-au refugiat la Orşova". Totuşi, prima atestare documentară a mănăstirii apare în 1523, când dregătorul regiunii de graniţă a Caransebeşului şi Lugojului, banul Nicolae Gârlişteanu, cu soţia sa Anca, fiica Irina şi nepoata Nasta ctitoresc Mănăstirea Mraconia, probabil pe locul fostului aşezământ călugăresc, primind hramul Sfântului Prooroc Ilie. În 1665, egumenul Isaia lasă scris că "mănăstirea străluceşte ca luceafărul". Mănăstirea era numită "Luceafărul din Mrăcunea" (din locul întunecat). Câţiva ani mai târziu, egumenul se plângea de sărăcia mănăstirii şi de pretenţiile mari ale otomanilor care cereau danii peste danii, ba chiar veneau adesea şi prădau totul. Aşa a continuat povestea ctitoriei Gârliştenilor veacuri de-a rândul, fiind mereu reparată şi împodobită, doar pentru a fi din nou prădată de turci sau tătari. În 1715, protopopul Ioan al Mehadiei trimite o scrisoare episcopului Moise al Vârşeţului, în care scrie cu jale: "Să ştie Preasfinţia Ta că în noaptea de Sfântu Gheorghe d-odată cuvioşii fraţi de la Mraconia s-or pomenit cu larmă la poartă şi poarta a zburat din ţâţâni, şi-or năvălit cu larmă peste călugări şi i-or luat prea toţi în săbii de i-or tăiat. Numai fratele Ilie s-a ascuns în podrum şi o scăpat. Şi or prădat toate odoarele şi or luat toate comorile cu ei şi or aprins tot după aia şi sfânta biserică şi tot de nu au mai rămas nimic (…) şi or căzut toate de-s numai dărâmături. Şi să ştii Preasfinţia Ta că numai or fost îmbrăcaţi tătăreşte." Acel frate Ilie, singurul supravieţuitor, a asigurat dăinuirea mănăstirii până în timpul războiului ruso-austro-turc dintre anii 1787 şi 1792, când biserica monahilor de pe marginea Dunării a fost distrusă şi vieţuitorii alungaţi definitiv. În anul 1823, printre ruinele mănăstirii a fost găsit sigiliul vechiului lăcaş, ca 30 de ani mai târziu să fie descoperită sub dărâmături o icoană a Maicii Domnului, dusă mai târziu de pictorul Victor Schram din München la o expoziţie din Viena. Porţile de Fier au sacrificat-o Lumina a strălucit din nou asupra Mraconiei în 1931, când la iniţiativa episcopului de Caransebeş Vasile Lăzărescu şi a protopopului de Orşova Iosif Câmpianu, precum şi datorită dăruirii arătate de monahul Alexie Udrea au început lucrările de reconstrucţie a vechii lavre. Biserica a fost ridicată din nou şi scânteia monahismului a început din nou să strălucească, deşi nu pentru multă vreme. În 1967, odată cu decizia comuniştilor de a construi hidrocentrala de la Porţile de Fier I, s-a emis un ordin de demolare a întregului aşezământ. Astăzi, rămăşiţele mănăstirii bătute de soartă sunt ascunse sub apele Dunării, care a făgăduit să o ţină departe de răutăţile altor asupritori. Doar câteodată, mai ales primăvara, când se dă drumul apei la baraj, se mai zăresc temeliile şi alte câteva pietre, ca o veche cicatrice a unei răni trecute sub tăcere. Datorită sorţii sale, aceasta a ajuns sa fie cunoscută sub numele "Mănăstirea de sub ape" . Doar uşile împărăteşti şi o candelă se mai păstrează de la vechea biserică în muzeul parohial din Eşelniţa. Reînfiinţarea aşezământului "După Revoluţie, Mitropolia Olteniei a avut iniţiativa reînfiinţării Mănăstirii Mraconia. În 1993 a fost pusă piatra de temelie a noii biserici, iar în anul 1995, cu binecuvântarea Preasfinţitului Nestor Vornicescu şi cu aprobarea Sfântului Sinod, acest aşezământ a fost reînfiinţat", a mai adăugat maica Teodora. De zidirea noii biserici a fost desemnat să se ocupe părintele Cristian Târtea, transferat de la Parohia Dubova. Lucrările au fost terminate în 1999-2000. La 28 mai 2008, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei a hotărât transformarea Mraconiei din mănăstire de călugări în mănăstire de călugăriţe. Actuala biserică poartă hramurile "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" şi "Sfânta Treime".