Mănăstirea Pantocrator-Teleorman şi-a sărbătorit hramul

Data: 23 Iulie 2014

Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgăneşti-Vlaşca, jud. Teleorman, şi-a serbat marţi, 22 iulie, ocrotitoarea spirituală, pe Sfânta Maria Magdalena. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, informează episcopiagiurgiului.ro. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a evidenţiat viaţa pilduitoare a Sfintei Maria Magdalena, pe care Biserica o numeşte „cea întocmai cu Apostolii“. „După ce Mântuitorul o vindecă pe Sfânta Maria Magdalena, alungând pe cei şapte demoni care o bântuiau, ea Îi urmează Domnului până la Cinstitele Patimi, devenind mironosiţă. Sfânta Maria Magdalena împreună cu Pururea Născătoarea de Dumnezeu au văzut pe înger la Mormântul Domnului, fiind prima care s-a învrednicit să vadă pe Domnul Însuşi după slăvita Sa Înviere. După dumnezeiasca Înălţare, mergând la Efes la Sfântul Apostol Ioan, s-a mutat la Domnul. Viaţa Sfintei Maria Magdalena rămâne pentru creştini un adevărat model de vieţuire, de închinare a vieţii lui Hristos, de părăsire a păcatelor, dar şi de urmare a Lui pe calea acestei vieţi“, a spus Preasfinţia Sa. La final, Preasfinţitul Părinte Galaction a mulţumit Preasfinţitului Părinte Ambrozie pentru prezenţa la manifestările religioase închinate Sfintei Maria Magdalena. La rândul său, Întâistătătorul Episcopiei Giurgiului şi-a exprimat bucuria de a fi participat la hramul Mănăstirii Pantocrator din localitatea Drăgăneşti Vlaşca. (Diac. Ştefan Sfarghie)