Mănăstirea Putna va fi restaurată cu fonduri europene
Mănăstirea Putna din judeţul Suceava va intra în curând într-un amplu proces de restaurare, modernizare şi conservare a patrimoniului şi infrastructurii. Potrivit mediafax.ro, contractul de finanţare din fonduri nerambursabile, în valoare de peste trei milioane de euro, a fost semnat ieri, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de către vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale, şi arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna. Liviu Dragnea a spus că Mănăstirea Putna reprezintă un simbol cultural important pentru România. „Vorbim azi de peste trei milioane de euro, bani europeni, alocaţi pentru restaurarea Mănăstirii Putna şi a infrastructurii conexe. Banii vor fi alocaţi pentru restaurarea şi consolidarea Casei Domneşti, a atelierelor, a stăreţiei, a cramei şi a chiliilor care fac parte din ansamblul Mănăstirii Putna, dar şi pentru sistemul electric şi termic al aşezării monahale“, a spus vicepremierul Liviu Dragnea, care a mai precizat că a ţinut ca proiectul să fie demarat cât mai repede astfel încât, peste doi ani, când se vor sărbători 550 de ani de la ctitorire, mănăstirea să arate aşa cum se cuvine. Proiectul semnat joi se va derula în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa 5, Domeniul Major de Intervenţie 5.1 - „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe“.