Mănăstirea Sărăcineşti, o moştenire seculară

În inima satului Valea Cheii, la confluenţa râurilor Olăneşti şi Cheia, dăinuieşte de aproape trei secole ansamblul de arhitectură medievală religioasă al Mănăstirii Sărăcineşti.

Cu o istorie impresionantă, ansamblul monahal a fost ridicat în vremurile de glorie ale domnitorilor Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu.

La confluenţa râurilor Olăneşti şi Cheia, în chiar inima satului Valea Cheii, dăinuieşte de aproape trei secole ansamblul de arhitectură medievală religioasă al Mănăstirii Sărăcineşti, ridicat în vremurile de glorie ale domnitorilor Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu. Satul a aparţinut boierilor Sărăcineşti, al căror nume l-a purtat de altfel, până în 1964, când a primit actuala denumire.

Sfinţită în vremea Episcopului Ştefan al Râmnicului

Biserica aşezământului, închinată Adormirii Maicii Domnului, a fost începută de Tănase Sărăcinescu şi familia sa, fiind terminată, potrivit pisaniei, în anul 1688, la sfârşitul domniei lui Şerban Cantacuzino, de către Episcopul Ştefan al Râmnicului, ispravnic fiind ieromonahul Zosima. Edificiul a fost ridicat pe locul unuia mai vechi, întrucât, după cum reiese din vechile hrisoave monahale, pe la 1436-1437, acesta primea întăriri de stăpânire de la Vlad Dracul.

Episcopul Ştefan s-a retras din scaun, călugărindu-se în ctitoria sa cu numele de Sava, nume ce se mai poate desluşi şi astăzi pe obiectele care s-au păstrat. Aici a şi fost îngropat după moartea sa, în anul 1693.

Biserica, în plan triconic, cu turlă pe naos, a fost zugrăvită în stil brâncovenesc, pe vremea Episcopului Damaschin (1718), de către zugravii Teodosie, Gheorghe şi Preda, meşteri renumiţi, care lucraseră la mai multe biserici şi mănăstiri brâncoveneşti. La sfârşitul secolului al XVII-lea şi în decursul secolului următor, au fost ridicate turnul-clopotniţă, zidurile de incintă, casele mănăstireşti şi anexele gospodăreşti. Iniţial schit de călugări, a fost transformat în 1860 în schit de maici.

Cumpărată de ministrul cultelor Constantin Dissescu

Din pricina lipsurilor, aşezământul a fost părăsit în 1873, fiind practic desfiinţat, iar biserica, afiliată parohiei până în anul 1913. În această perioadă, casele mănăstireşti au adăpostit şcoala primară la care învăţau elevi din satele vecine. În anul 1913, vatra schitului a fost cumpărată chiar de ministrul cultelor din vremea aceea, Constantin Dissescu. Acesta a manifestat dragoste faţă de sfântul locaş: a reparat biserica şi casele stăreţiei, reînfiinţând chinovia de maici. Referindu-se la acţiunea ministrului cultelor, Episcopul Athanasie Mironescu al Râmnicului exclama: „Aşa tocmeală şi iubire de ţară şi de monumente istorice ale străbunilor mai înţelegem şi noi…”.

În 1960, mănăstirea a fost desfiinţată de către autorităţile comuniste, viaţa monahală reluându-se în anul 1991, când Episcopia a trimis aici primele două maici. Monumentul de la Sărăcineşti a ţinut piept vitregiilor vremii, reuşind să păstreze o mare parte din elementele medievale originale. Astăzi, în mijlocul unei incinte umbrite cu pomi, un splendid monument din veacul al XVI-lea, cu ziduri ce emană suflarea trecutului îndepărtat, cu slujbe care se ţin riguros în regim de mănăstire, înalţă inimile vizitatorilor şi predispune la rugăciune, meditaţie şi linişte sufletească.