Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Orşova, o ctitorie istorică
Sute de credincioşi au venit în această săptămână la hramul Mănăstirii „Sfânta Ana” din Defileul Dunării, la Orşova. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de un ales sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Alături de ierarhul locului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, au fost prezenţi şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Episcopiei Timişoarei.
Aşezată pe coama „Dealului Moşului”, ce domină Orşova şi împrejurimile sale, de unde privitorul poate admira pitorescul golfului Cerna cu potcoava noului oraş ce se ridică în jurul malurilor sale, dar şi o parte a imensului lac de acumulare până la „Porţile de Fier” ale bătrânei Dunări, Mănăstirea „Sfânta Ana” ţine să amintească celor care-i trec pragul că aceste locuri sunt încărcate de istorie şi că aici a reînviat viaţa monahală, cu îndemnul sacru al vieţii moral-creştine.
Înălţarea cinstitului aşezământ constituie o mulţumire adusă lui Dumnezeu de către ctitorul Pamfil Şeicaru pentru că l-a ocrotit pe toată durata războiului, de la Orşova la Mărăşeşti, pentru că i-a salvat viaţa în timpul grelelor lupte duse pe acest deal în vara şi toamna anului 1916. Atunci a fost îngropat chiar pe această coamă de deal, într-un tranşeu, de explozia unui obuz, împreună cu prietenul şi camaradul său de arme Petre Găvănescu. Scăpând cu viaţă, Pamfil Şeicaru s-a legat să ridice în acest loc, atunci când va avea posibilităţi materiale, o mănăstire în spiritul tradiţiilor noastre româneşti.
Construcţia mănăstirii s-a desfăşurat între anii 1936 şi 1939, după un proiect al arhitectului bucureştean Ştefan Peterneli, execuţia lucrărilor fiind condusă de inginerul Gheorghe Betelevici. Ridicarea vetrei monahale a fost precedată de tăierea prin pădure a unui drum de acces pietruit, numit iniţial „Drumul Eroilor”, ce urca din centrul vechii Orşove, şerpuind printre dealuri, şi care pe parcursul său de 1.500 metri era străjuit de şapte troiţe cu bănci de popas, sculptate din lemn de stejar masiv. Pe fiecare troiţă erau săpate dedicaţii pentru fiecare regiment ce a participat la luptele de la Alion, Cerna şi eliberarea Orşovei în acele zile fierbinţi din august-noiembrie 1916.
Odată încheiate lucrările, mănăstirea trebuia târnosită, cu hramul Sfintei Ana, după numele mamei ctitorului, şi introdusă în circuitul monahal ca aşezământ de maici. Din păcate, Episcopul Vasile Lăzărescu, viitorul Mitropolit al Banatului, a refuzat târnosirea, motivându-şi opoziţia prin aceea că lucrările de construcţie nu au fost precedate de acordul episcopiei. În acest fel, sfinţirea mănăstirii a fost mult întârziată din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Situaţia a rămas fără schimbare odată cu instaurarea regimului comunist. Slujba de sfinţire a avut loc abia la data de 2 decembrie 1990, fiind oficiată de Preasfinţitul Damaschin Severineanul, fost Episcop-vicar al Mitropoliei Olteniei.