Mănăstirea „Sfânta Ana” şi-a serbat hramul
Credincioşii orşoveni şi din împrejurimi au luat parte vineri, 9 septembrie, la bucuria duhovnicească prilejuită de unul dintre hramurile Mănăstirii „Sfânta Ana” din Orşova. În ziua praznicului s-au săvârşit slujba Aghesmei Mici şi Acatistul Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, urmate de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Slujba praznicală a fost săvârşită de PS Părinte Episcop Nicodim. Cu acest prilej, a fost instalat un nou preot slujitor pentru sfânta mănăstire, pr. Mihai Zorilă, vicar eparhial. După cuvântul ierarhului a fost săvârșit Parastasul pentru ctitorii sfintei mănăstiri de pe Dealul Moșului.
Mănăstirea „Sfânta Ana” a fost ctitorită de Pamfil Şeicaru, care a luptat, în calitate de tânăr sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie, în Primul Război Mondial. Ceea ce l-a determinat să ridice un așezământ destinat viețuirii de obște este o întâmplare petrecută în anii războiului, care l-a marcat profund. În toamna anului 1916, chiar pe Dealul Moşului, ziaristul a fost acoperit cu pământ, alături de camaradul său de arme Petre Găvănescu, de explozia unui obuz. Amândoi au scăpat cu viaţă, iar Şeicaru a făgăduit să ridice în acest loc, atunci când va avea posibilitaţi materiale, o mănăstire, în semn de mulţumire lui Dumnezeu, dar şi „în memoria tuturor eroilor care au căzut pentru o Românie Mare”, după cum nota el însuşi în actul de donaţie a mănăstirii către Mitropolia Olteniei, document notificat la München la 24 martie 1975. Aşezământul monahal a fost construit între 1936 şi 1939, perioadă în care Şeicaru era director al ziarului „Curentul” şi deputat în Parlamentul României. În timpul comuniştilor, chiliile au fost transformate în locuri de cazare. În anul 1990, Mănăstirea „Sfânta Ana” a fost preluată de proprietarul de drept, dându-i-se şi menirea pentru care a fost făcută. Astfel, abia în decembrie 1990, mănăstirea a fost sfinţită.