Mănăstirea Sihăstria Râșcăi înveșmântată în lumină și har
O pagină din istoria înfloritoare a uneia dintre cele mai noi ctitorii din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, ridicată în numai șapte ani, precum în vremea voievozilor Moldovei, a fost scrisă duminică, 15 octombrie, în Poiana Sfântului Ioan, în Ținutul Fălticenilor. Cu acest prilej, a poposit aici pentru câteva zile un odor neprețuit, Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Volos - Grecia.
Biserica Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, județul Suceava, cu hramul „Sfântul Ioan de la Râșca și Secu”, a îmbrăcat duminică luminoasa haină a sfințirii.
Zece ierarhi ai Bisericii noastre, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, au săvârșit slujba de târnosire a lăcașului de cult. Împreună cu chiriarhul locului au slujit Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Din sobor au mai făcut parte slujitori ai sfintelor altare de la parohiile și mănăstirile din județ, protopopi, clerici de la Centrul eparhial din Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și arhim. Kallinikos Georgakopoulos, vicar administrativ al Mitropoliei Dimitriadelor, Grecia.
Ierarhii au sfințit biserica, pecetluind Masa Sfântului Altar, și au binecuvântat interiorul și exteriorul bisericii prin stropire cu apă sfințită și prin însemnarea în chipul Sfintei Cruci cu Sfântul și Marele Mir, încununându-se astfel lucrările de construcție a complexului monastic, începute în vara anului 2016, și de înfrumusețare a sfântului lăcaș, împodobit cu un veșmânt pictural deosebit.
În prezența a peste 10.000 de credincioși, evenimentul a continuat cu Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită pe un podium special amenajat în imediata apropiere a ansamblului monahal, răspunsurile liturgice fiind date de Grupul psaltic „Sfântul Inochentie de la Probota”, dirijat de pr. Dan Constantin Magdalena.
În timpul împărtășirii clericilor, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre înțelesul duhovnicesc al Pildei semănătorului, una dintre primele parabole rostite de Mântuitorul Iisus Hristos. Ierarhul a subliniat faptul că roadele pământului celui bun desăvârșesc munca semănătorului și i-a îndemnat pe cei prezenți să-și pregătească inima pentru rodirea semințelor lui Dumnezeu.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Ieronim a vorbit despre semnificația slujbei de sfințire a unei biserici, moment în care numele ctitorilor sunt scrise în cartea vieții a Împărăției lui Dumnezeu.
În continuare, arhim. Mihail Bălan, starețul Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, a împărtășit câteva dintre întâmplările minunate și totodată emoționante petrecute în acești ani și a adus mulțumiri lui Dumnezeu pentru binecuvântata zi, soborului, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru binecuvântarea și slujirea arhierească, precum și pentru neîntrerupta grijă pe care a arătat-o așezământului monahal, ierarhilor prezenți și Înaltpreasfințitului Părinte Ignatie, Mitropolit al Demetriadei, pentru faptul că a binecuvântat ca Brâul Maicii Domnului să poposească pentru câteva zile la Sihăstria Râșcăi. Gândul de recunoștință s-a îndreptat, bineînțeles, și către ctitorii, ostenitorii, binefăcătorii și închinătorii mănăstirii. Nu în ultimul rând, părintele stareț a adus mulțumiri autorităților centrale și locale, corului, credincioșilor prezenți și tuturor celor care au contribuit la ridicarea, împodobirea și înzestrarea sfintei mănăstiri cu toate cele necesare săvârșirii sfintelor slujbe.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a adus mulțumire ierarhilor, preoților și diaconilor care au slujit.
La final, arhim. Mihail Bălan, starețul Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, a fost distins cu Ordinul „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție oferită de Patriarhia Română, pentru activitatea sa îndelungată, rodnică și folositoare Bisericii și societății, gramata patriarhală fiind citită de către arhim. Paraschiv Dabija.
Chiriarhul locului a oferit apoi distincții de vrednicie binefăcătorilor și susținătorilor lucrării Bisericii, ca semn al prețuirii și recunoștinței pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe românești. Pr. Constantin Oprea, consilier eparhial în cadrul Sectorului cultural, a dat citire textului ordinelor.
La deosebitul eveniment au participat stareți, starețe, numeroși credincioși veniți din mai multe zone ale țării, dar și din străinătate, binefăcători, membri ai familiilor ctitorilor, dar și oficialități centrale și locale.
Această aleasă și sfântă slujbă de sfințire a încununat toate lucrările de construcție, de pictură, de înfrumusețare și împodobire a acestui așezământ monahal, prilej cu care s-a adus spre închinare Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Odorul se va afla în biserica închinată Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca și Secu până joi, 19 octombrie, când se va întoarce în Grecia.