Mănăstirea Tismana şi-a prăznuit întemeietorul
▲ În a doua zi a marelui praznic al Naşterii Domnului, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Soborul Maicii Domnului, dar şi pe Cuviosul Nicodim cel Sfinţit, ocrotitorul Olteniei, Mănăstirea Tismana din judeţul Gorj şi-a serbat sfântul ocrotitor, dar şi ctitorul ei ▲
Evenimentul a fost marcat prin prezenţa IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, care, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica din curtea mănăstirii Tismana din judeţul Gorj. La eveniment au participat sute de credincioşi din Tismana şi din împrejurimi, care au făcut ca biserica să fie neîncăpătoare. La Sfânta Liturghie a fost prezent şi primarul municipiului Craiova, Antonie Solomon. IPS Mitropolit Irineu a amintit încă de la începutul cuvântului său despre importanţa spirituală a marelui praznic. În continuarea cuvântului său, Înalt Preasfinţia Sa a descris rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii: „Hristos ne deschide prin Întruparea Sa porţile cerului pentru ca noi să putem intra şi să ne numim copii ai lui Dumnezeu. Până la venirea Domnului, oamenii erau risipiţi şi înstrăinaţi de casa părintească, se închinau la idoli: «cei ce se închinau stelelor, aceia de la stea au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus»; deci, Dumnezeu ne-a învăţat să-L închinăm, să-L cinstim şi să-L lăudăm după cuviinţă. Această închinare ne-a fost prilejuită de Maica Domnului, mijlocitoarea şi purtătoarea noastră de cuvânt înaintea lui Dumnezeu“. Ca Împărat al slavei şi Creator al cerului şi al pământului, Fiul lui Dumnezeu nu se putea întrupa, ci trebuia ales vasul, fiinţa potrivită ca El să vină pe faţa pământului, şi pe aceasta Dumnezeu a rânduit-o în persoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, după cum a mai spus Mitropolitul Olteniei. Sfântul Nicodim, un înger în trup Vorbind despre faptele pline de sfinţenie ale Cuviosului Nicodim, IPS Irineu a arătat că acesta se prezintă şi acum, după 602 ani de la trecerea sa la Domnul, ca un adevărat model de sfinţenie pentru credincioşi: „Sfântul Nicodim, serbat astăzi, după Naşterea Mântuitorului Hristos, este aşezat în ceata sfinţilor, acolo unde el şi-a dobândit locul prin nevoinţă mare. Dumnezeu trăieşte în sfântul Nicodim şi, atunci când îl cinstim pe acesta, Îl cinstim pe Însuşi Dumnezeu, care dă slava Sa cerească sfinţilor săi. Sfântul Nicodim a fost cuprins de lumină dumnezeiască şi ridicat de înger la ceruri, pentru că el a fost un înger în trup, depăşind necesităţile vieţii pământeşti“, a încheiat Arhiepiscopul Craiovei. Sfânta Mănăstire Tismana este cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara Românească. Ctitorul ei este Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (1310-1406), căruia îi aparţine alegerea arhitecturii bisericii şi a decoraţiunilor acesteia. La Mănăstirea Tismana, Cuviosul Nicodim a întemeiat o vestită şcoală de caligrafie cu copişti de cărţi bisericeşti în diverse limbi. Biserica Mănăstirii Tismana a fost sfinţită la 15 august 1378.