Mănăstirea vâlceană Ostrov şi-a serbat ocrotitoarea

Un articol de: Arhidiacon Ioan Liviu Găman - 09 Septembrie 2011

Un sobor format din 25 de preoţi şi diaconi, conduşi de părintele protosinghel conf. univ. dr. Justinian Cârstoiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, a oficiat Sfânta Liturghie la altarul Mănăstirii vâlcene Ostrov, de praznicul Naşterii Maicii Domnului. Evenimentul a avut loc în prezenţa Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului.

După Sfânta Liturghie, părintele profesor Justinian Cârstoiu a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat însemnătatea praznicului, sfătuindu-i totodată pe credincioşi să trăiască în ascultare, smerenie şi curăţenie sufletească şi să înalţe rugăciuni către Maica Domnului, singura ocrotitoare şi mijlocitoare la Fiul său pentru sufletele noastre. La final, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii, binefăcătorii şi ostenitorii sfântului lăcaş. Răspunsurile la strană au fost date de Corul "Armonia" din Târgovişte. Cu binecuvântarea IPS Gherasim şi la iniţiativa pr. protos. Justinian Cârstoiu, au fost aduse la Ostrov moaştele a mai mulţi sfinţi: Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Chesarie, Sfintele Muceniţe Tecla şi Chiriachi şi Sfinţii Mucenici ucişi în Muntele Sinai. Cu această ocazie, a fost sărbătorită şi împlinirea a 490 de ani de la ctitorirea bisericii sfintei mănăstiri.