Mănăstirea Vlădiceni în veşmântul resfinţirii

În Duminica a V-a după Paşti, a Samarinencei, biserica Mănăstirii Vlădiceni, cu hramul „Sfântul Evanghelist Ioan Teologul”, a primit haina nouă a resfinţirii, slujbă fiind săvârşită de un sobor impresionant de preoţi şi diaconi sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Sute de credincioşi din localitate, dar şi din împrejurimile municipiului Iaşi au luat parte la slujba de sfinţire şi la Sfânta Liturghie arhierească. Totodată, ierarhul a hirotonit un ierodiacon.

Sfintele slujbe au început ieri cu oficierea Ceasurilor, dar şi a Tainei Sfântului Maslu de către preoţii slujitori, la acestea participând credincioşii veniţi din Vlădiceni, municipiul Iaşi, dar şi din vecinătate. Imediat după săvârşirea acestora, clericii şi închinătorii l-au întâmpinat pe chiriarh, imediat după începând slujba de resfinţire a locaşului de cult. Părintele Mitropolit a binecuvântat lucrările de renovare, a sfinţit Sfânta Masă, a stropit cu Agheasmă şi a uns cu Sfântul şi Marele Mir pereţii interiori, sfinţind pictura bisericii. Conform rânduielilor bisericeşti, credincioşii prezenţi la eveniment au aşteptat la rând pentru a se putea închina în Sfântul Altar. Slujba a continuat cu oficierea Sfintei Liturghii pe un podium special amenajat în vecinătatea locaşului. Dimpreună cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei au mai slujit părintele arhim. Nichifor Horia, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, părintele arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier educaţional al eparhiei, părintele arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, părintele arhim. Teodosie Pleşca, stareţul Mănăstirii Zosin, părintele arhim. Arsenie Butnaru, stareţul Mănăstirii Vlădiceni, dar şi părinţii protopopi Mihail Roşu şi Nicolae Axentioi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Trysaghion”, dirijat de Alexandru-Ioan Tecucianu.

Dumnezeu se adresează omului, zicând: „Fiule, dă-mi inima ta!”

După citirea textului evanghelic, IPS Părinte Mitropolit Teofan, în cuvântul său de învăţătură, arată că deşi este distanţă mare între om şi Dumnezeu, El se coboară din Cer ca să primim apa cea vie: „Noi, oamenii, când gândim la Dumnezeu, facem acest lucru considerând că El se află în adâncimea înălţimii cerurilor, privind la noi de departe, omul fiind aici, pe pâmânt, Dumnezeu în cer. Vedem distanţă mare între om şi Dumnezeu, între cer şi pământ. Imaginea pe care ne-o prezintă Sfânta Evanghelie de astăzi, despre Dumnezeu, îl arată pe El stând ca un om obişnuit, la fântână, însetat, dialogând cu o femeie şi cerând de la aceasta să-i dea apă. Întâlnire cu totul şi cu totul specială! Dumnezeul Cerului şi al pământului se arată pe sine însetat, în apropiere faţă de om. Dumnezeu cere omului: «Dă-mi să beau», iar omul îi cere lui Dumnezeu: «Doamne, dă-mi apa cea vie ca să nu mai însetez niciodată!». Dumnezeu se adresează omului, zicând: «Fiule, dă-mi inima ta!», iar omul se adresează lui Dumnezeu, zicând: «Precum cerbul doreşte izvoarele apelor, aşa te doreşte sufletul meu, pe Tine, Dumnezeule!». Dumnezeu se adresează omului, zicând: «Iată, Eu stau la uşa ta şi bat. Şi dacă vei deschide uşa inimii tale, voi intra la tine şi voi cina împreună cu tine», iar omul se adresează lui Dumnezeu, zicând: «Însetat este sufletul meu după Dumnezeul cel viu!»”.

De asemenea, ierarhul a subliniat că întâlnirea dintre Dumnezeu şi om se află în Sfânta Euharistie, la Sfânta Liturghie: „Între om şi Dumnezeu se realizează un uimitor schimb de daruri. Dumnezeu coboară şi se răstigneşte pentru om, pentru ca omul, răstignindu-se şi el pentru ceilalţi din jurul său, să urce către Dumnezeu. Omul este chemat la fiecare Sfântă Liturghie, să vină cu pâinea, cu vinul, cu apa curată, în care aşază inima sa. Durerile şi bucuriile sale, pe care, aşezându-le în pâine şi în vin, le aşază apoi în mâna preotului pentru ca acesta să le trimită la Dumnezeu, iar El în schimb aşază viaţa Sa în pâine şi în vin care devin Trupul şi Sângele Său, şi le oferă apoi ca dar omului să se împărtăşească cu dânsele. Omul dă lui Dumnezeu viaţa lui şi Dumnezeu oferă omului Trupul şi Sângele Său, adică viaţa Sa! Această întâlnire se realizează la fântână, aceasta fiind chipul Bisericii, căci Biserica este locul în care Dumnezeu îl întâlneşte pe om, Biserica este locul în care omul Îl întâlneşte pe Dumnezeu, şi întotdeauna, Dumnezeu, la această întâlnire, nu întârzie niciodată”.

În momentul sfinţirii Cinstitelor Daruri, monahul Antonie Ghidersa a fost hirotonit de IPS Teofan întru ierodiacon pe seama aşezământului monahal din Vlădiceni. De asemenea, numeroşi credincioşi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, iar în timpul chinonicului, părintele exarh Nichifor Horia a dat citire hrisovului de sfinţire. La finalul Sfintei Liturghii, după cuvintele de mulţumire adresate de părintele stareţ Arsenie Butnaru, acesta a primit ca semn de recunoştinţă Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei” pentru clerici. Totodată, Părintele Mitropolit a oferit „Crucea Moldavă” pentru laici ctitorului Constantin Comănescu. De asemenea, numeroşi binefăcători au primit din partea chiriarhului distincţii de vrednicie.

Scurt istoric

Mănăstirea Vlădiceni este o mănăstire de călugări amplasată la marginea municipiului Iaşi, în localitatea Vlădiceni, din comuna suburbană Tomeşti, pe locul numit în cronici „Poiana Vlădicăi”. Ansamblul monahal se află la poalele unui deal împădurit, de unde se poate vedea întreaga zonă industrială a municipiului Iaşi. Între anii 1908-1910, câţiva călugări au construit în apropierea Poienii Vlădiceni o primă biserică a Schitului Vlădiceni, spre cinstirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. În anul 1918, biserica a fost distrusă în întregime în urma exploziei unui depozit de muniţii din apropiere. Din cauza incidentului, schitul a fost distrus, murind mai mulţi călugări. Între anii 1923-1928, arhimandritul Epifanie Demetrescu şi alţi câţiva călugări veniţi din Muntele Athos au reclădit aşezarea monahală distrusă, construind o a doua biserică. Aceasta a fost grav avariată de cutremurul din anul 1940, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a încercat refacerea ei. În 1959, chiliile au fost preluate de către gospodăria agricolă de stat, iar biserica a funcţionat din acel an doar ca biserică parohială, devenind ulterior depozit. În anul 1992, a fost iniţiată refacerea mănăstirii, iar în 1995, locul unde s-a construit biserica a fost sfinţit de PF Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.