Mănăstiri bănăţene închinate Maicii Domnului
Luni, 1 octombrie, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, mai multe aşezăminte monahale din cuprinsul Mitropoliei Banatului îşi vor serba hramul. Cu acest prilej, credincioşii sunt invitaţi a participa la slujbele religioase de la mănăstirile Arad-Gai, din Arhiepiscopia Aradului, Brebu şi Călugăra, din Episcopia Caransebeşului, şi Luncanii de Sus, din Arhiepiscopia Timişoarei.
La sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, Mănăstirea arădeană Gai va prăznui hramul bisericii nou-construite în incinta complexului monahal, sfinţită în anul 2011 de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Mănăstirea Arad-Gai, cu hramul "Sfântul Simeon Stâlpnicul", se află în cartierul de nord-vest al municipiului Arad şi a fost edificată între anii 1760 şi 1762, de către episcopul Sinesie Jivanovici (1751-1768), ca un ansamblu alcătuit dintr-un conac (reşedinţa pe timp de vară a episcopului), o biserică şi anexe gospodăreşti. În prezent aşezământul este organizat ca mănăstire de maici cu viaţă de obşte. Muzeul mănăstirii cuprinde o valoroasă colecţie de obiecte de artă bisericească a Arhiepiscopiei Aradului, icoane pe lemn din secolele XVII-XIX, cărţi, manuscrise, veşminte şi alte obiecte de cult, multe cu valoare de patrimoniu. Hramul Mănăstirii Luncanii de Sus Slujbele religioase închinate hramului Mănăstirii Luncanii de Sus vor debuta în ajunul praznicului, de la ora 18.00, cu oficierea slujbei Vecerniei unită cu Litia, urmată de slujba Privegherii. Luni, 1 octombrie, de la ora 9.30, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, va oficia Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Piatra de temelie pentru Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" - Luncanii de Sus a fost pusă la 12 august 2001, de către Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, la vremea aceea Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Aşezământul monahal de la Luncanii de Sus este organizat ca mănăstire de maici cu viaţă de obşte, stareţă fiind stavrofora Filoteea Nistor. Aşezată într-un loc pitoresc aparte, înconjurată fiind de pădurile ce acoperă Munţii Padeşului, mănăstirea de la Luncanii de Sus este zidită pe unul din versanţii muntelui străbătut de râul Bega, la aproximativ un kilometru de drumul ce face legătura în localităţile Româneşti şi Luncanii de Sus. Este un loc care prin liniştea şi frumuseţea lui odihneşte şi înalţă spiritual, pelerinului aducându-i parcă aminte de pădurile şi văile Athosului. Călugăra, cea mai veche mănăstire din Eparhia Caransebeşului La Mănăstirea Brebu, Sfânta Liturghie din ziua praznicului va fi oficiată de către Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului. Mănăstirea Brebu a luat fiinţă în anul 1997 din iniţiativa primarului comunei Brebu, Ioan Păcurariu, a credincioşilor din satele învecinate şi a familiei Toma Iţariu. Intrarea pe drumul de acces spre mănăstire se face pe sub o frumoasă poartă din lemn de stejar, sculptată în stil maramureşean de către meşterul Ioan de la Năneşti, în anul 2001. În prezent cele 10 călugăriţe, sub îndrumarea maicii stareţe monahia Magdalena Ghindaş, întreprind eforturi de înfrumuseţare a bisericii şi de definitivare a ansamblului monahal. La doi kilometri spre răsărit de comuna Ciclova Montană, judeţul Caraş-Severin, în inima codrilor seculari ai Banatului de munte, la poalele unei stânci de aproape o mie de metri, se află Mănăstirea Călugăra, cea mai veche mănăstire din Eparhia Caransebeşului. În anul 2009, la praznicul Acoperământul Maicii Domnului, hramul mănăstirii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie, marcând împlinirea celor 150 de ani de viaţă ai mănăstirii. În aceeaşi zi, pentru promovarea şi păstrarea valorilor spirituale în acest loc de linişte, pr. Casian Oniţa, stareţul mănăstirii, a fost hirotesit întru arhimandrit. Prin întreaga sa istorie, Mănăstirea Călugăra rămâne un izvor viu al consolidării spiritului creştin ortodox din zona Oraviţei şi Valea Caraşului. (Pr. Vasile Pop, diac. Nicolae Codrea, George Giurgiu)