Mănăstiri din Arhiepiscopia Bucureştilor în sărbătoare

Data: 15 August 2013

Ieri, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, mai multe mănăstiri din Arhiepiscopia Bucureştilor şi-au serbat hramul. Slujbele au fost săvârşite, cu acest prilej, de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. La Mănăstirea Sinaia, numită şi „Catedrala Carpaţilor“, de hramul bisericii vechi, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de PS Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. La Mănăstirea Ghighiu, unde se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca“, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, iar la Mănăstirea Ţigăneşti, ierarhul delegat pentru oficierea Sfintei Liturghii a fost PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. (I.B.)