Mângâiere pentru bolnavii de la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“

Data: 29 Decembrie 2014

Bolnavii aflaţi la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ din Cluj-Napoca au primit, de sărbători, vizita Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a fost însoţit de consilierul eparhial pe probleme de misiune şi protocol, arhid. Claudiu Grama, şi de consilierul misionar-social Liciniu Câmpean. Ierarhul a vizitat toate saloanele, a citit o rugăciune pentru cei bolnavi, le-a adus mici daruri şi i-a îmbărbătat.

„La sărbătoarea Crăciunului, oamenii simt nevoia să fie împreună cu cei dragi. Sunt şi oameni care suferă şi nu pot fi în căminele lor împreună cu familia, dar corpul medical din aşezământul «Sfântul Nectarie», dimpreună cu părintele, încearcă să suplinească această lipsă a căminului lor şi să le aducă bucurie celor suferinzi, celor încercaţi. Noi nu ştim raţiunile pentru care Dumnezeu îngăduie ca unii să aibă o suferinţă mai grea, şi alţii să fie cruţaţi de suferinţe, oricum Domnul Hristos care S-a întrupat să ne răscumpere din păcat, din suferinţă, din boală şi să ne ofere împărăţia cea pregătită pentru noi, a venit în mod special pentru ei, pentru cei suferinzi“, a spus IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.

Ierarhul i-a binecuvântat şi pe angajaţii Centrului „Sfântul Nectarie“ şi le-a oferit daruri. Managerul centrului, pr. Bogdan Chiorean, a spus că întreg colectivul încearcă cu tot sufletul să le ofere pacienţilor sărbători frumoase: „Am avut, în decurs de câteva zile, peste 300 de colindători ceea ce a făcut să simţim din plin această atmosferă de bucurie“. La Centrul „Sfântul Nectarie“ sunt internaţi 18 bolnavi de cancer, în fază terminală, care au parte de îngrijiri medicale şi de asistenţă spirituală. (Andreea Pâgleşan)