Mângâiere sufletească în municipiul Reşiţa

Un articol de: Pr. Nicolae Codrea - 23 Decembrie 2011

Miercuri, 21 decembrie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, împreună cu pr. Nicolae Mirişan, protopopul Reşiţei, alături de corul preoţilor Protopopiatului Reşiţa şi cu sprijinul conducerii Spitalului Judeţean din Reşiţa au vizitat copiii internaţi la Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean din Reşiţa.

Cu această ocazie, copiii au primit daruri din partea chiriarhului locului, constând în calendare şi iconiţe, iar din partea Protopopiatului Reşiţa pachete cu dulciuri. De asemenea, corul preoţilor Protopopiatului Reşiţa a vestit Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos prin colindele străbune. Aceeaşi acţiune de suflet a fost organizată şi la Căminul pentru persoane vârstnice din cartierul reşiţean Marginea Lend, unde cei care beneficiază de serviciile acestui aşezământ social au primit cu bucurie în mijlocul lor pe întâistătătorul Eparhiei Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Lucian, cu calendare, iconiţe şi daruri. "Cu binecuvântarea şi participarea Preasfinţitului Lucian, am cercetat pe cei mai puţin fericiţi, mă refer la copiii din centrele de plasament, la bolnavii celor trei spitale din municipiul Reşiţa, la azilul de bătrâni, acolo unde 216 persoane beneficiază de serviciile acestui aşezământ social. Am încercat prin acţiunea noastră să aducem un strop de bucurie în sufletele acestora şi, pe lângă darul simbolic pe care l-am oferit, împreună cu corul preoţilor Protopopiatului Reşiţa am colindat toate aceste aşezăminte sociale. Îi dăm slavă lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată şi suntem încredinţaţi că prin gestul nostru şi prin tot ceea ce am desfăşurat astăzi, am încercat, şi sperăm noi că am şi reuşit, să-i aducem mai aproape pe oameni de Dumnezeu", ne-a mărturisit pr. Nicolae Călin Mirişan, protopopul Reşiţei. În fiecare an, în preajma sfintelor sărbători, Episcopia Caransebeşului aduce în sufletele şi inimile celor aflaţi în spitale, aşezăminte sociale, precum şi tuturor celor aflaţi în suferinţe bucuria Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin daruri şi colinde strămoşeşti.